Ploieşteanul Constantin Budescu a reuşit să intre din nou în “circuitul Naţionalei”, jucătorul remarcat în acest sezon în tricoul Astrei, cu care a ajuns în “şaisprezecimile” Europa League şi în play-off-ul Ligi I, fiind convocat pentru jocul din 26 martie, programat la Cluj-Napoca, unde reprezentativa României întâlnește Danemarca în cea de-a cincea partidă a preliminariilor Campionatului Mondial 2018 din Rusia.
Un fel de “ultimă şansă” a Naţionalei noastre, în vederea calificării, meciul cu Danemarca îl readuce pe Budescu sub tricolor, la mai bine de un an distanţă de la ultima sa prezenţă în tricoul primei reprezentative, “Budi” nemaifiind convocat după meciul din Insulele Feroe (contând pentru preliminariile Campionatului European 2016), unde marcase de două ori! Plecat în China pentru jumătate de sezon, acesta a ratat şi prezenţa la turneul final al Euro 2016, evoluţiile sale foarte bune din ultima perioadă aducându-l însă în atenţia neamţului Daum. Pentru acest joc, selecționerul a convocat următorul lot, format din 24 de jucători:
Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Watford), Silviu Lung (Astra)
Fundași: Cristian Săpunaru (Astra), Romario Benzar (FC Viitorul), Vlad Chiricheș (Napoli), Alin Toșca (Betis), Dragoș Grigore (Al Sailiya), Cosmin Moți (Ludogorets), Iasmin Latovlevici (Karabukspor)
Mijlocași: Răzvan Marin (Standard Liege), Andrei Prepeliță (FC Rostov), Mihai Pintilii (FC Steaua București), Eric Bicfalvi (FC Ural), Nicolae Stanciu (Anderlecht), Sergiu Hanca (Dinamo), Dorin Rotariu (Club Brugge), Constantin Budescu (Astra)
Atacanți: Bogdan Stancu (Bursaspor), Andrei Ivan (CSU Craiova), Adrian Popa (Reading), Denis Alibec (FC Steaua București), Alexandru Chipciu (Anderlecht), Claudiu Keșeru (Ludogorets).
De asemenea, selecționerul a anunțat și lista adițională de 7 jucători la care se va apela în cazul în care vor apărea indisponibilităţi în lotul de bază. Lista adițională este formată din Florin Niță (FC Steaua București) – Steliano Filip (Dinamo), Gabriel Tamaș (FC Steaua București), Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb), Ovidiu Hoban (Hapoel Be’er Sheva), Adrian Stoian (Crotone), Gheorghe Grozav (Terek Groznyi).
Meciul România – Danemarca se joacă duminică, 26 martie, pe Cluj Arena, de la ora 21:45.