Apicultorii nu vor primi ajutorul de minimis

Ministrul Agriculturii, Petre Daea – citat de Agerpres – a declarat că apicultorii nu vor primi ajutorul de minimis de la stat pe care l-au solicitat pe motiv că au înregistrat pierderi importante din cauza vremii nevaforabile de anul trecut.
„În Planul Național sunt ajutoare pe care trebuie să le dăm pentru a procura materiale necesare activității apicole. Cu ajutorul de minimis nu mai putem continua. Este un program național, l-am explicat apicultorilor, îl avem în lucru în Ministerul Agriculturii, în așa fel încât și apicultorii să beneficieze de sprijin. Pentru pierderile de anul trecut, însă, nu avem un răspuns favorabil și îmi pare extrem de rău”, a mai precizat Daea.

Recesiune tehnică în construcții

Sectorul de construcții din România se află în recesiune tehnică, producția realizată fiind de 9,37 miliarde de euro anul trecut, nivel similar celui consemnat în perioada 2011 – 2013, a declarat președintele Asociației Române a Antreprenorilor de Construcții (ARACO), Laurențiu Plosceanu.
„Eurostat a confirmat, din păcate, reintrarea în recesiune tehnică a sectorului de construcții din România. Este regretabil ca ritmul de dezvoltare economică a României, care a fost unul generos în context european, să fie ancorat aproape exclusiv în ceea ce înseamnă consum și să nu avem un aport de investiții dublate de lucrările de construcții care să vină pe această zonă de dezvoltare economică sacrificând, practic, un potențial care este din ce în ce mai afectat de greutățile și de elementele impredictibile cu care finanțările pe investiții în construcții se confruntă în ultimii ani”, a explicat Laurenţiu Plosceanu.

Rata creditelor neperformante, în creștere

Conform datelor Băncii Națioanle a României (BNR), citate de Infolegal, în luna ianuarie a anului curent, rata creditelor neperformante a crescut cu 0,29 puncte procentuale, ajungând la 9,75%.
“ În acest an există ținta de 6% cu creditele neperformante, adică de a ajunge la media europeană. Suntem, în schimb, peste media europeană în ce privește gradul de acoperire cu provizioane al acestor credite. Din perspectiva bugetului România nu ar trebui să folosească bani publici pentru sectorul bancar în acești ani, începând cu 2009”, au declarat , în acest context, reprezentanții BNR.
Aceștia au mai precizat că numărul persoanelor fizice înregistrate la Biroul de Credit cu restanțe mai mari de 30 de zile la bănci și instituții financiare nebancare a crescut cu 13.029, la 648.873 în ianuarie, față de nivelul din decembrie, fiind a treia lună consecutivă de creștere.