A.M.

Angajaţii din cluburi sportive, direcţii pentru sport şi tineret şi case de cultură ale studenţilor aflate în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului au protestat ieri, prin grevă japoneză, cerând recalcularea drepturilor salariale şi aprobarea unui regulament de sporuri. Și la Casa de Cultură a Studenților din Ploiești, cinci angajați au lucrat, dar au purtat banderole albe, principala nemulțumire fiind nivelul salarial. Dintre cei 13 salarați, șapte primesc salariul minim pe economie, în această situație regăsindu-se atât persoane cu studii medii, cât și angajaţi cu studii superioare, ne-a precizat directorul instituției, Manuela Rusu. La fel ca și colegii lor din alte zone ale țării, angajații Casei de Cultură a Studenților din Ploiești au făcut fotografii în faţa instituţiei în care lucrează, cu spatele la fotograf şi cu faţa spre clădire, „pentru a evidenţia poziţia conducerii Ministerului Tineretului şi Sportului, care a întors spatele unităţilor din teritoriu şi nu caută soluţii la cererile lor”. Și la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Prahova, cei 12 angajați au protestat prin grevă japoneză, nemulțumiți de salarii primite. În această instituție, remunerațiile angajaților cu funcții de execuție se încadrează între 1450 și 1800 de lei.