V.S.

Două investiții importante vor fi realizate într-o comună prahoveană cu fonduri de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). La Gorgota, autoritățile locale au reușit să obțină fonduri pentru două obiective– un cămin cultural și o grădiniță– care le vor îmbunătăți condițiile de viață locuitorilor din Potigrafu, respectiv din Poienarii Apostoli.
Câte 500.000 de euro vor merge către modernizarea căminului cultural din satul Potigrafu și către construirea unei grădinițe în satul Poienarii Apostoli. Dacă în al doilea caz este vorba despre o clădire nouă, în privința modernizării căminului cultural din Potigrafu, proiectul este – potrivit autorităților locale – “conceput să transforme o banală clădire de zonă rurală, într-un lăcaș al culturii, cu sală de spectacole, nu doar teatrale ci și pentru iubitori ai filmului, cu foaier, garderobă, și chiar va găzdui un muzeu dedicat ceramicii realizate de meșterii populari din satul Potigrafu”. Actuala clădire a căminului cultural din Potigrafu are pereții fisurați, sistemul de colectare și îndepărtare a apei este degradat, fiind un pericol pentru locuitori.
În noul imobil al căminului cultural vor fi montate echipamente de scenă, sisteme de lumini, video-proiector, sistem de climatizare.
Pe de altă parte, grădinița cu program prelungit din Poienarii Apostoli va avea două săli de clasă, o sală de mese, zonă de schimb, grupuri sanitare și spații de joacă, lucrările urmând să înceapă în vara acestui an și să fie finalizate în circa un an.