Marian Dima

Petrolistul Boldeşti a pierdut la limită deplasarea de la Olteniţa, scor 1-0, la capătul unui joc care putea avea, lejer, altă soartă, dacă golgheterul echipei – Mihai Ene – nu irosea o lovitură de pedeapsă, imediat după ce gazdele reuşiseră golul care s-a dovedit decisiv în economia partidei. „Ghinion, neşansă, mingea a revenit în teren, după ce a fost respinsă de portar şi nu am reuşit să o împingem în poartă. Asta este, nu trebuie acuzat Ene, dar parcă toate au fost potrivnice nouă” – declară tehnicianul Petrolistului, Marian Ilie. ”Am primit gol la o fază fixă în stilul nostru, aș putea spune, la capătul unui meci în care adversarul a ajuns de trei ori la poartă și a luat punctele. Am primit gol tot dintr-un corner, am avut, în afara penaltiului ratat, și o bară, plus alte câteva ocazii clare, iar prima repriză am dominat-o fără dubii, dar tot degeaba. Din păcate, nu am avut jucători importanți, pe lângă Micu, care a fost suspendat, Puchea și Petre nefiind recuperați. Ne-am îngreunat situația, avem un lot cu probleme numerice mari, acum nu am făcut decât o singură schimbare. Încercăm să facem ce putem meciurile următoare și să ne luăm punctele. Avem mare nevoie să începem să câștigăm” – mai spune antrenorul prahovenilor după deplasarea de la Oltenița.
Petrolistul a evoluat în acest joc în următoarea formulă de echipă: Dinu – Lișiță, D. Badea, M. Tudor, C. Ionescu, M. Cristian – Tudorie, Paraschivoiu (65 Cernat), Zamfir – M. Ene, I. Ioniță.

Liga a III-a, Seria a II, etapa 15, rezultate şi clasament

 
Înainte Modelu – Delta Dobrogea Tulcea    1-4
Ricardo Mihalache (47) / Silviu Moise (24), Cosmin Stoian (41), Radu Dragne (74), Claudiu Dragu (78)
SC Popeşti Leordeni – Dinamo Bucureşti II    2-3
Mădălin Mustaţă (12), Nicuşor Romanescu (15) / Liviu Gheorghe (18), Andrei Tîrcoveanu (30), Daniel Popa (67)
Axiopolis Sport Cernavodă – Viitorul Domneşti    1-2
Daniel Dogaru (30) / Alexandru Văduva (64), Bogdan Barbu (80)
CSM Olteniţa – Petrolistul Boldeşti    1-0
Daniel Barbu (55)
Unirea Slobozia – CS Tunari    0-0
Viitorul Constanţa II – Metaloglobus Bucureşti    0-2

Mihai Bilciurescu (40), Alin Robu (54)
Arsenal Malu – AFC Astra II         0-3
Echipa Arsenal Malu s-a retras din campionat în pauza de iarnă şi va pierde la „masa verde” toate meciurile din retur.

 

Clasament

1 Metaloglobus Bucureşti 15 13 2 0 34-14 41
2 Unirea Slobozia 15 8 3 4 28-17 27
3 CS Tunari 15 7 5 3 22-19 26
4 Viitorul Constanţa II 15 7 3 5 29-20 24
5 SC Popeşti Leordeni 15 6 5 4 25-19 23
6 Viitorul Domneşti 15 7 1 7 24-18 22
7 AFC Astra II 15 6 4 5 23-20 22
8 Delta Dobrogea Tulcea 15 7 2 6 30-29 21
9 Dinamo Bucureşti II 15 4 8 3 28-21 20
10 CSM Olteniţa 15 5 3 7 24-24 18
11 Axiopolis Sport Cernavodă 15 4 5 6 25-28 17
12 Înainte Modelu 15 3 6 6 36-35 15
13 Petrolistul Boldeşti 15 4 1 10 22-29 13
14 Arsenal Malu 15 0 0 15 10-67 0

Etapa viitoare 17-18 martie:
Astra 2 – Unirea Slobozia, Petrolistul Boldeşti – Axiopolis Cernavodă, Dinamo II – Înainte Modelu, Viitorul Domneşti – Popeşti Leordeni, Metaloglobus – Delta Dobrogea, CS Tunari – CSM Olteniţa, Viitorul 2 –Arsenal Malu 3-0.