Fostul fotbalist legendar Diego Maradona (56 de ani) a anunţat, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina sa oficială de Facebook, că a devenit ambasadorul fotbalului în China. Este a doua funcţie de ambasador pe care o primeşte fostul fotbalist argentinian în decurs de o lună. Maradona a devenit, în februarie, ambasador al fotbalului la Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA). Oferta de la chinezi a venit de mai multe zile, iar argentinianul a luat acum decizia să accepte propunerea guvernului asiatic. Diego Maradona a postat o fotografie pe contul său oficial de Facebook, alături de un mesaj de mulţumire. ”Vă mulţumesc mult, doamnă Tang Qinghui, pentru oportunitatea de a lucra în China. Vă voi fi veşnic recunoscător”, este mesajul postat de Maradona pe Facebook.