Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a adoptat legea de respingere a ordonanţei care a permis, în 2014, aleşilor locali să plece de la un partid la altul fără să îşi piardă mandatul. Plenul Senatului a adoptat, cu 104 voturi ”pentru”, 3 abţineri şi niciun vot ”împotrivă”. Comisia pentru constituţionalitate din Senat a acordat miercurea trecută un raport de admitere proiectului legii de respingere a OUG 55/2014, care a permis aleşilor locali să treacă de la un partid la altul, fără să îşi piardă mandatul. Comisia a fost de acord cu forma adoptată de Camera Deputaţilor, înregistrându-se şase voturi „pentru”, două „împotrivă” şi o abţinere. Plenul Camerei Deputaţilor a acceptat, în calitate de prim for sesizat, în februarie 2015, obiecţiunea de neconstituţionalitate, după ce CCR a decis că prevederile legii de aprobare a OUG 55/2014 sunt neconstituţionale.