V. Stoica

Doar câteva zeci de ploieșteni, la care s-au adăugat reprezentanții primăriei, s-au arătat interesați să participe la prezentarea proiectului de buget pentru anul 2017 al municipiului reședință de județ. Creditele bancare rămân principala sursă de finanțare a investițiilor pentru anul în curs, la care se mai adaugă circa 45 de milioane de lei din economiile făcute în 2016. Pentru că nu se poate vorbi în acest an despre rambursări de fonduri europene – respectiv despre intrarea la bugetul consolidat al Ploieștiului a unor sume suplimentare din această sursă – presiunea va fi foarte mare atât pe capitolul de funcționare, dar și pe cel de dezvoltare, după cum a anunțat edilul Adrian Dobre în fața ploieștenilor prezenți în sala Teatrului “Toma Caragiu”, miercuri după-amiază.
Creșterea veniturilor angajaților din sistemul bugetar înseamnă cheltuieli semnificative pentru acoperirea salariilor din aparatul propriu al primăriei și al celorlalte instituții din subordine.
Singura speranță a Ploieștiului ar fi atragerea de noi investitori, în acest scop urmând să fie elaborată o strategie pentru dezvoltarea mediului economic. Conform primarului Dobre, această strategie ar urma să arate ce trebuie făcut pentru atragerea de investitori care să conducă la venituri mai mari la bugetul local și, implicit, la posibilități mai mari de finanțate a lucrărilor publice.
“Avem constrângeri pe bugetul din acest an în special pentru protecția mediului”, a precizat primarul Ploieștiului, care a făcut referire la faptul că până în 2018 ar trebui finalizată stația de epurare și completat sistemul de canalizare acolo unde nu există în prezent, în caz contrar Ploieștiul riscând să intre în procedura de infringement, ceea ce ar presupune sancțiuni financiare majore.
Ploieștenii prezenți la dezbaterea proiectului bugetului local pe anul 2017 au semnalat primarului situații care mai de care mai diverse, puține însă având legătură propriu-zisă cu documentul supus dezbaterii. De la crearea unei “șoseluțe” care să facă legătura între două străzi din Cartierul Vest, la întrebarea dacă edilul crede în Dumnezeu și dacă este mulțumit de starea actuală a municipiului, dar și la problema vacilor care pasc nestingherite prin Parcul Municipal Ploiești Vest – subiectele ridicate de ploieșteni au primit răspunsuri din partea primarului Adrian Dobre.

Creditele bancare – baza investiţiilor

Practic, bugetul consolidat al Ploieștiului va fi format în acest an din veniturile la bugetul local în sumă de 511.944.010 lei (83,49%) și din creditele bancare posibil accesibile la EximBank – circa 96 de milioane de lei și la CEC – aproximativ 5 milioane de lei. Din totalul cheltuielilor, cele mai mari sume vor merge către învățământ – salarii și bunuri și servicii – ajungându-se la aproape 165 de milioane de lei. Pe locul doi la cheltuieli se află cele pentru funcționarea propriu-zisă a orașului, cu suma de 150 de milioane de lei, iar pe următoarele locuri, în ordine: 68,5 milioane de lei pentru asistență socială, 56 de milioane de lei pentru subvențiile la încălzire și la transportul public, 42 de milioane de lei pentru ratele la creditele bancare inclusiv dobânzi și comisioane, 41 de milioane de lei pentru investiții și cheltuielile de funcționare pentru aparatul propriu al Primăriei Ploiești – 28 de milioane de lei.