Sfântul Marcu, episcopul Aretuselor, a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare. Plin fiind de dumnezeiască râvnă a dărâmat la pământ multe temple ale idolilor şi a zidit nenumărate biserici. Când, după Constantin cel Mare, în fruntea împărăţiei a venit Iulian Apostatul, iar credinţa în idoli a fost ridicată din nou la mare cinste, a avut de suferit nu numai sfântul Marcu, ci şi mulţi alţii, care luaseră parte la dărâmarea templelor idoleşti. La început, sfântul Marcu s-a ascuns de cei ce îl căutau; dar înţelegând că unii dintre credincioşi erau traşi la răspundere pentru el, a venit şi s-a predat lor. În tot timpul cât a pătimit, acest minunat bărbat a răbdat cu tărie, nu numai din pricina evlaviei lui, ci şi pentru ca să nu se mai dea chinuitorilor lui şi alţi bani pentru zidirea din nou a templelor idoleşti dărâmate. Biruind cu gândul său, a biruit şi cu fapta. Căci, văzându-l toţi că suferă chinurile cu bărbăţie şi cu putere, păgânii din jur în cele din urmă s-au schimbat şi au învăţat prin pocăinţă credinţa cea adevărată.
