Camera Deputaţilor a respins propunerea legislativă care obliga autorităţile administraţiei publice locale să asigure internet gratuit, cu acces neîntrerupt, în domeniul public administrat de acestea şi zonele turistice din unitatea teritorială aflată în administrare. Un număr de 256 de deputaţi au votat „pentru” respingerea proiectului, doi „împotrivă”, iar 19 s-au abţinut.
Iniţiativa legislativă prevedea ca organizaţiile cu statut de utilitate publică, instituţiile de interes public şi autorităţile administraţiei publice locale, în domeniul administrat de acestea şi în zonele turistice din unitatea teritorială aflată în administrare, au obligaţia să asigure internet gratuit, cu acces neîntrerupt, prin contractarea unui agent economic ce serveşte drept provider. De asemenea, unităţile de administraţie publică erau obligate să asigure accesul gratuit persoanelor la internet, în interiorul şi în perimetrul fiecărei clădiri deţinute de acestea. Operatorii de telefonie mobilă ar fi trebuit să asigure tuturor clienţilor în mod gratuit, un pachet minim lunar de 500 de MB trafic de internet pe mobil. Camera Deputaţilor este for decizional în această speţă.
Acasă Actualitate Proiectul care obliga autorităţile publice locale să asigure internet gratuit, respins