AFC Băneşti-Urleta – CS Păuleşti 1-1 (1-1)
Marin Marcel, Bogdan Chitic
Stadion: „Comunal”, Băneşti.
Spectatori: 250.
Au marcat: Cl. Dumitrescu
(36) / L. Dumitru (44).
AFC Băneşti-Urleta: Iscru – Soreanu, Gânju (cpt), Al. Neagu, I. Crăciun (46 Roşu) – Al. Popa – R. Alexe (70 H. Nicolae), Ilioiu, Cl. Dumitrescu, Petrescu (26 Stăncescu) – M. Vişan. Antrenori: Marius Vişan şi Gheorghe Şerban.
CS Păuleşti: B. Rădulescu – Ţugui (90+1 C. Arnăutu), Pripu, I. Neagu, C. Mihai (cpt) – G. Bărăgan, R. Lungu – L. Dumitru, Damian (60 Ţînţaru), D. Nae (73 M. Cârstocea) – A. Ciobanu. Antrenori: Iulius Mărgărit şi Cristi Banu.
Cartonaşe galbene: B. Ilioiu (85), M. Vişan (85) / M. Cârstocea (85).
Au arbitrat: Doralin Bîrziloiu (Vălenii de Munte) – Romulus Sprînceană (Buşteni) şi Florin Bureaţă (Ploieşti).
Observator: Ion Andreoiu (Ploieşti).
Jucătorul meciului: Bogdan Rădulescu (CS Păuleşti).
Unul dintre meciurile care au ţinut capul de afiş din ultima etape a Ligii A Prahova s-a disputat la Băneşti, între ocupanta ultimei trepte a podiumului şi campioana en-titre a primului eşalon judeţean, CS Păuleşti (locul 7). Partida a fost una de calitate, cu foarte multe ocazii de gol la cele două porţi, Iscru şi Rădulescu, doi dintre portarii de valoare din Prahova, remarcându-se prin paradele lor de-a lungul celor 90 de minute destul de echilibrate, cu un uşor plus în dreptul amfitrionilor.
În prima repriză, am consemnat următoarele ocazii în cele două tabere:
Alexe (20) – şut pe lângă bara din dreapta, Petrescu (25) – execuţie apărată de Rădulescu, Vişan (27) – lovitură de cap alături de poartă, Ilioiu (35) – şut respins de Rădulescu, respectiv Ciobanu (26) – şut apărat de Iscru, Nae (32) – execuţie peste poartă din interiorul careului, Bărăgan (38) – şut la vinclu, de la 20 de metri, respins în corner de Iscru.
Singurele goluri ale partidei au fost înscrise tot până la pauză, într-un interval de opt minute. Mai întâi, Cl. Dumitrescu (36) a preluat o minge în jumătatea adversă, direct din degajarea portarului Iscru, şi, de la 20 de metri, l-a executat pe Rădulescu, pentru ca, ulterior, L. Dumitru (44) să şuteze de pe partea dreaptă, din interiorul careului, la colţul lung, după o pasă excelentă a lui Bărăgan în adâncime.
În partea secundă, gazdele au apăsat pedala de acceleraţie, dar fără urmări pe tabelă, rezultatul fiind, în cele din urmă, unul echitabil după aspectul jocului. Ilioiu (58 – şut apărat de Rădulescu), Roşu (60 – execuţie ce a ocolit stâlpul stâng) şi, din nou, Ilioiu, cu o ocazie rarisimă (80 – şut peste Rădulescu, dar şi peste transversală, după o pasă a lui Vişan), pentru gazde, şi, respectiv, Cârstocea (75 – şut respins de Iscru de la rădăcina barei din dreapta) şi Ţînţaru (78 – şut periculos pe lângă stâlpul drept), de cealaltă parte, au semnat cele mari ocazii într-un meci în care o evoluţie apreciată, printre alţii, a avut-o şi fostul divizionar B, Claudiu Dumitrescu, acesta ieşind în evidenţă nu doar prin golul înscris, ci şi prin driblingurile şi pasele sale.