Femeile din România aleg să nască primul lor copil la puţin peste 26 de ani, în medie. Este a doua cea mai fragedă vârstă din Europa. Vârsta medie la care femeile din România nasc pentru prima dată este de 26,3 ani, potrivit unor date ale serviciului european de statistică Eurostat, publicate recent, iar, cu această vârstă, româncele sunt pe locul doi în rândul europencelor din punct de vedere al vârstei la care au primul copil. Datele sunt din anul 2015. Potrivit Eurostat, doar femeile din Bulgaria au primul lor copil la o vârstă mai fragedă decât româncele: acolo, vârsta medie este de 26 de ani. După noi, urmează Letonia, unde femeile nasc pentru prima dată, în medie, la 26,5 ani.
Media europeană este de 28,9 ani, iar la polul opus, ţările în care femeile nasc cel mai târziu sunt Italia (30,8 ani), Spania (30,7 ani), Luxemburg şi Grecia (fiecare cu câte 30,2 ani). Statistica mai arată câteva date interesante ale evoluţiei demografice. România a consemnat, în perioada 2011-2015, o creştere peste media europeană a unui alt indicator relevant: rata totală a fertilităţii. Acest indicator reprezintă numărul mediu de copii născuţi-vii de către o femeie în cursul întregii sale perioade fertile. În perioada 2011-2015, le nivelul Uniunii Europene, rata totală a fertilităţii a crescut de la 1,46 la 1,58 copii, deci o creştere de 0,12. România a cunoscut o creştere de 0,31 în această perioadă, a cincea cea mai mare creştere din Uniunea Europeană, şi a ajuns exact la media blocului comunitar. În 2011, rata totală a fertilităţii era de 1,27, sub media europeană, dar a ajuns în 2015 la acelaşi nivel cu media europeană: 1,58. Totuşi, niciun stat european nu a ajuns la o rată a fertilităţii femeilor care să-i asigure menţinerea populaţiei (fără a lua în calcul efectul migraţiei). În statele dezvoltate, acest nivel este considerat a fi 2,1, iar în Europa, cel mai mare nivel a fost atins de Franţa, cu rată de 1,9. În 2015, în România s-au născut 197.500 de copii, dintre cei circa 5,1 milioane, cât a consemnat toată Uniunea Europeană. Trendul este însă de scădere la noi (peste 220.000 de copii născuţi vii în România, în 2011) dar, pe ansamblu, blocul comunitar a consemnat o uşoară creştere (5,06 milioane de copii născuţi vii în toată UE, în 2011).