Rezultatele celei mai recente cercetări realizate de prof. dr. Cezar Mereuţă, pe baza datelor Eurostat, arată că România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în funcţie de dependenţa economiei de multinaţionale.
România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în funcţie de dependenţa economiei de multinaţionale, cu 48% din cifra de afaceri totală şi cu 44% din valoarea adăugată din economie generate de firme străine, arată rezultatele celei mai recente cercetări realizate de prof. dr. Cezar Mereuţă, pe baza datelor Eurostat.
Spre comparaţie, în Polonia, multinaţionalele generează circa 30% din cifra de afaceri totală din economie şi 29% din valoarea adăugată totală. „Surprinzătorul rezultat al cercetării multicriteriale întreprinse, care identifică România drept cea mai dependentă economie de prezenţa filialelor multinaţionale dintre ţările «noului val» (care au aderat la UE după anul 2004) ca şi din Uniunea Europeană, impune, în opinia mea, o atenţie deosebită din partea guvernului României acordată filialelor multinaţionale“, a spus prof. dr. Cezar Mereuţă, cercetător asociat al Centrului de Macromodelare Economică al Academiei Române şi membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România. În opinia sa, guvernul României ar trebui să creeze un departament de monitorizare a multinaţionalelor, care să aibă scopul de a preveni eventualele crize, informează Ziarul Financiar.