Sam Querrey a reuşit să dea peste cap toate calculele hârtiei şi să câştige trofeul turneului ATP de la Acapulco (Mexic), după ce l-a învins în minimum de seturi pe Rafael Nadal. Pentru iberic, aceasta a fost a doua finală pierdută în 2017, după cea de la Australian Open. Campion pe tărâm mexican în 2005 şi 2013, Nadal nu a avut armele necesare pentru a-l învinge pe Sam. Înainte de disputarea finalei, Rafa conducea cu un categoric 4-0 în meciurile directe. Astfel, statistica nu a avut nicio valoare în finala de duminică dimineaţa, Querrey impunându-se în două seturi, scor 6-3, 7-6(3). Meciul s-a întins pe durata a 96 de minute. A fost al nouălea turneu câştigat de Sam de-a lungul carierei (al doilea de categorie „500”). De cealaltă parte, Nadal a ratat ocazia de a câştiga titlul cu numărul 70, performanţă cu care ar fi intrat într-un grup select: Jimmy Connors (109), Ivan Lendl (94), Roger Federer (89) şi John McEnroe (77). Dacă l-ar fi învins pe Querrey, Nadal ar fi câştigat primul titlu pe hard după victoria de la Qatar ExxonMobile Open din 2014.