Emisiunile de divertisment ar putea conține și întrebări din domeniul financiar pe lângă cele de cultură generală, iar în felul acesta ar putea fi sporită educația financiară a cetățenilor, a declarat ieri Radu Grațian Ghețea, președinte CEC Bank și președinte de onoare al Asociației Române a Băncilor, citat de Agerpres.
„Am observat emisiuni pe care unii le-ar putea trece la categoria emisiunilor de total divertisment, genul „Te pui cu blondele” sau „Ce spun românii”, emisiunea făcută de Cabral. Sigur, acolo apar tot felul de persoane, dar întrebările sunt de cultură generală și vrând-nevrând persoana care deschide televizorul se întreabă „oare eu știu ce întreabă acolo?”….Mă întreb, oare, nu am putea să introducem într-un fel sau altul și niște întrebări cu caracter educativ financiar-bancar. De exemplu, care este obligația principală pe care o are un debitor?”, a spus Radu Grațian Ghețea. El a precizat că o cunoaște pe mama lui Cabral pentru că aceasta a lucrat în sistemul bancar.
„O să îmi permit să o contactez și să îi spun „haide să încercăm să îl convingem pe Cabral să pună și niște întrebări educative, din domeniul educației financiare”, a declarat Radu Grațian Ghețea. Acesta a spus că bancherii trebuie să folosească toate canalele pentru a-i face pe clienți să înțeleagă noțiunile financiare și obligațiile părților.
Asociația Română a Băncilor a organizat ieri seminarul „Noua paradigmă la nivel european: consumatorul de servicii financiare, între transparență și riscuri”, în cadrul programului European Money Week.
Programul European Money Week, care a debutat în anul 2015, se desfășoară simultan în statele membre ale Uniunii Europene, fiind o acțiune inițiată de asociațiile bancare membre ale Federației Bancare Europene (FBE).