F. T.

Dacă alte Inspectorate de Poliţie Judeţene se mândresc cu faptul că au, în rândul angajaţilor, persoane cu reale calităţi artistice – pictori, poeţi, actori – nici Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova nu putea rămâne mai prejos. Astfel, la capitolul artă, poliţia prahoveană este reprezentată de către subinspectorul de poliţie Ionuţ Claudiu Călin, în vârstă de 22 de ani, de la Serviciul criminalistic. Este pasionat de desen, iar pe baza semnalmentelor pe care le primeşte, poate realiza portrete-robot care ajută la găsirea persoanelor dispărute sau a celor urmărite.
Site-ul Poliţiei Române, care îi dedică un articol special intitulat „Desenul este o oglindă a imaginaţiei umane nelimitate”, mai aminteşte că poliţistul poate să realizeze și îmbătrâniri faciale, lucrările sale fiind de un real folos în cazurile persoanelor dispărute cu mult timp în urmă, în contextul în care imaginația și tehnica polițistului redau o imagine actuală a persoanei căutate. Subinspectorul Ionuţ Claudiu Călin a învăţat singur să facă schițe sau portete, iar în prezent are peste 100 de astfel de lucrări. Pe cele mai multe le păstrează, iar pe altele le-a făcut cadou. ,,A trebuit să pornesc de undeva, așa că, pur și simplu, am rupt o bucată de hârtie, am apucat un creion aruncat în sertarul biroului de licean (nici măcar ascuțit nu era!) și am început să schițez ce vedeam într-un curs digital pe care tocmai îl descărcasem. Rezultatul a fost dezastruos. Însă, exersând, în câteva zile aveam deja primul meu portret, în care am folosit chiar și umbre.
Acum, desenul este o parte din mine; mă definește chiar. Cred că desenul îmi oferă perspective nemăsurate, iar uneori, prin simplitatea lui, este prea sincer. Desenul mă ajută să exprim ceea ce simt. Nu îl consider un adevărat prieten, dar sigur, atunci când îmi ascut creionul, mă ajută să pun lucrurile pe hârtie exact așa cum le văd. Tocmai de aceea cred că desenul este o oglindă a imaginației umane nelimitate.
Îmi doresc ca atunci când termin un desen acesta să bucure și să inspire”, aminteşte Poliţia Română începuturile şi ceea ce înseamnă desenul pentru subinspectorul Ionuţ Claudiu Călin.