Campionatul australian de fotbal va fi prima competiţie internă care va introduce proba video.
Anunţul a fost făcut de Federaţia Australiană de Fotbal care a informat că începând cu etapa următoare va fi introdus arbitrajul video. „Am lucrat în special la evaluarea erorilor şi la durata necesară pentru luarea unei decizii şi comunicarea acesteia către televiziuni şi fani”, a declarat Ben Wilson, directorul comisiei de arbitri. Sistemul va fi introdus după ce a fost testat în ligile inferioare pentru o perioadă de şase luni.
Astfel, prima partidă la care fi implementat arbitrajul video va fi confruntarea dintre Melbourne City şi Adelaide United, primul meci al penultimei etape din sezonul regulat. În campionatul australian joacă şi românul Lucian Goian, fotbalist achiziţionat de cei de la Perth Glory.