Diabetul de tip 2, deşi influenţat şi de genele unei persoane, de obicei apare în urma unei diete necorespunzătoare şi din cauza supraponderalităţii pentru perioade lungi de timp, în special la o vârstă înaintată. Fie pancreasul este incapabil să producă suficientă insulină, fie celulele corpului pur şi simplu nu reacţionează la insulină, ceea ce conduce la niveluri ridicate ale zahărului în sânge. Această stare este cunoscută sub numele de rezistenţă la insulină şi, în prezent, nu există o cale medicală de a fi tratată. Un medicament recent descoperit de o echipă de la Universitatea din California ar putea schimba, însă, lucrurile, relatează iflscience.com, citat de Agerpres.
Potrivit studiului, publicat în New Scientist, o doză zilnică din acest medicament, administrată şoarecilor care prezentau rezistenţă la insulină, a neutralizat această condiţie.
Aceasta este prima dată când un tratament s-a dovedit eficient în cazul diabetului de tip 2.
Echipa de cercetători avea o bănuială că o enzimă, în particular, este responsabilă pentru rezistenţa la insulină. Enzima – LMPTP – poate fi găsită în ficat şi se pare că interacţionează cu celulele astfel încât acestea devin rezistente la prezenţa insulinei. Prin crearea unui medicament, special conceput pentru a împiedica progresul LMPTP-ului, echipa a sperat că acesta le va permite celulelor receptoare să fie din nou capabile să reacţioneze la insulină aşa cum ar trebui să facă în mod normal. Spre bucuria lor, se pare că au avut dreptate.
„Descoperirile noastre sugerează că LMPTP este cheia rezistenţei la insulină şi că inhibitorii LMPTP ar putea fi benefici pentru tratarea diabetului de tip 2”, notează echipa în studiul publicat în Nature.
Pentru acest studiu, medicamentul a fost administrat pe cale orală şoarecilor de laborator – care au fost hrăniţi excesiv şi au dezvoltat diabetul de tip 2, pe lângă obezitate. În timpul administraţiei medicamentului, nu au apărut efecte secundare. Celulele lor au reacţionat la prezenţa insulinei şi zahărul din sânge a scăzut la un nivel normal pentru cel puţin o lună.