Nicoleta Dumitrescu

Cum era de aşteptat, majorările salariale- incluse în programul de guvernare şi deja puse în aplicare – au efect de bumerang, loviturile primindu-le tot cei din teritoriu. Concret, primarii s-au ales, în această primăvară, cu bugetele locale ciuruite zdravăn din cauza faptului că au fost nevoiţi, fie că au avut fie că n-au avut, să asigure fonduri pentru majorările salariale devenite deja literă de lege. Aşa se face că la majoritatea dintre unităţile administrativ – teritoriale s-a ajuns în situaţia ca, atunci când a fost vorba să mai găsească bani, în bugetele proprii, şi pentru niscaiva investiţii, fonduri ioc, situaţie valabilă şi în Prahova! Pe hârtie, calculele au fost făcute în aşa fel încât toţi banii din venituri să fie împărţiţi pe obligaţii, respectiv pe capitolele asistenţă socială, plata funcţionarilor publici, cheltuieli de funcţionare, ultimele fiind trecute cu roşu şi adăugat termenul “foarte stricte”.
În aceste condiţii, nădejdea o să fie tot la centru, în speranţa că, poate, şi ei, primarii, la rândul lor, vor putea fi ajutaţi să pună în aplicare, pe plan local, programul lor de…guvernare.
Aşa se face că, recent, ministrul Dezvoltării a anunţat că peste 20.000 de proiecte au depus autorităţile publice locale în cadrul celebrului PNDL, în traducere Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Şi pentru că totul se reduce la cifre, s-a menţionat că valoarea însumată a cererilor de finanţare depăşeşte, deja, suma de 80 de miliarde de lei. Asta înseamnă că, deşi e primăvară, odată cu depunerea zecilor de mii de proiecte venite din teritoriu, s-a depăşit deja bugetul alocat programului pentru anul în curs.
Pentru că 20.000 de proiecte nu-s de ici de colo, iar asta înseamnă, pe de o parte, timp, dar mai ales oameni care să aibă capacitatea să decidă care idee merită să primească finanţare, Ministerul Dezvoltării anunţând, deja, şi cum se va face prima triere: se vor finanţa, cu prioritate, proiectele pentru localităţile care nu au fost eligibile în niciun program cu finanţare europeană.
În concluzie, vor exista nenumărate situaţiile în care primarii vor fluiera a pagubă şi, atunci când se vor întâlni cu alegătorii şi vor fi întrebaţi când le vor asfalta uliţele, acum pline cu noroi, vor arăta … buzunarele goale.
Astfel, istoria se repetă. Se repetă istoria marilor proiecte propuse dar niciodată finalizate. O dată la patru ani se încep câte şi mai câte investiţii, sub semnul priorităţilor, pentru ca, la jumătatea drumului, acestea să fie întrerupte şi abandonate, în cele mai multe cazuri din lipsa banilor. Practic, nu e localitate din ţara asta în care să nu fie blocuri, poduri ori alte edificii începute şi care să fie îngheţate, la propriu, pentru că nu s-au mai găsit resurse financiare. Iar efectul de bumerang de la centru a fost şi va rămâne teritoriul!