Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova continuă seria întâlnirilor, din judeţ, cu contribuabilii. Astfel, pe data de 10 mai, la ora 11.00, sunt aşteptaţi, la sediul Casei Tineretului, persoanele juridice şi fizice interesate, iar pe data de 17 mai, la ora 10.00, la sediul Hotelului Rina, situat în Bulevardul Carol I, contribuabilii din Sinaia.
La ambele întâlniri vor fi abordate următoarele teme: calendarul obligaţiilor fiscale şi declarative pentru luna mai 2017 cu accent pe modul de întocmire şi depunere a declaraţiilor de către persoanele fizice (formularul 200 – “Declaraţie privind veniturile realizate în Romania”); noutăţile legislative fiscale, cu detalierea prevederilor Legii 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, care sunt avantajele derulării unei eşalonări la plată.
De asemenea, vor fi prezentate şi serviciile electronice oferite de ANAF, în cadrul acestor întrevederi urmând să aibă loc şi sesiuni interactive de întrebări şi răspunsuri, pe marginea subiectelor abordate, răspunsurile oferite de reprezentanţii AJFP Prahova având un caracter strict informativ.