Ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea, a declarat că legea care reglementează înregistrarea şi funcţionarea organizaţiilor neguvernamentale are nevoie de modificări. Aflat recent într-o vizită la Iaşi, în cadrul căreia s-a întâlnit şi cu reprezentanţi ai societăţii civile, ministrul a declarat că în momentul de faţă organizaţiile neguvernamentale funcţionează după prevederile unei legi elaborate în urmă cu 17 ani. Astfel, în opinia sa, trebuie schimbată procedura timpului de înfiinţare a unui ONG. „În momentul de faţă, o federaţie înregistrată la Tribunalul Bucureşti – pentru a-şi lua sentinţa de modificare a actelor constitutive sau de înfiinţare poate dura şi opt luni de zile. Nu este normal, pentru că acest lucru trebuie să se întâmple exact cum se întâmplă în cadrul unei firme – în trei zile sau în patru zile – şi poate aceste lucruri ţin mediul asociativ în a nu se dezvolta aşa cum ar trebui. Cred eu că debirocratizarea şi uşurarea înfiinţării unui ONG şi a unei reţele de ONG-uri trebuie să se întâmple foarte repede”, a declarat ministrul. Acesta a spus că nu se ştie câte organizaţii neguvernamentale sunt active în prezent, ministrul estimând că numărul ONG-urilor înregistrate este de aproximativ 90.000.