3% din veniturile realizate de firme din vânzarea masei lemnoase ar putea merge către unităţile administrativ-teritoriale pentru repararea şi modernizarea drumurilor comunale, potrivit unui proiect de lege depus de mai mulţi aleşi PSD care afirmă că „România are cele mai proaste drumuri din Europa”. „În vederea întreţinerii, reparării şi modernizării drumurilor comunale se atribuie unităţilor administrativ-teritoriale, pe raza cărora se află pădurile, 3% din veniturile realizate din vânzarea masei lemnoase excepţie de la această prevedere fac lemnele de foc, arborii şi arbuştii ornamentali, pomii de Crăciun, răchita şi puieţii”, potrivit proiectului de lege care modifică articolul 67 din Legea nr.46/2008 – Codul silvic, depus de mai mulţi parlamentari PSD. Proiectul de lege prevede că sumele se reţin de către ocoalele silvice de la operatorii economici care desfăşoară activitatea de exploatare şi valorificare a masei lemnoase şi sunt plătite de către acestea unităţilor administrativ-teritoriale până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea. Social-democraţii care au depus proiectul susţin că drumurile comunale din zonele unde se desfăşoară activitatea de exploatare şi valorificare a masei lemnoase se confruntă cu „o serie de problematici generale care îngreunează semnificativ traficul”.