Senatul României a postat, pe site, mai multe cereri de ofertă sau de preţ privind achiziţionarea unor frigidere, a unor baterii pentru lavoar cu control fin al consumului de apă, pe lista de cumpărături fiind ascuţitori dar şi perforatoare. Astfel, potrivit unor cereri de preţ postate pe site, Senatul României intenţionează să achiziţioneze opt frigidere, clasa energetică A, cu sistem de decongelare automat, de culoare alb şi care să aibă şi cutie pentru legume şi fructe. Potrivit unei alte cereri de ofertă, Senatul este interesat să achiziţioneze opt baterii pentru lavoar cu control fin al consumului de apă, două seturi de baterii lavoar şi duş cu funcţie a consumului de apă, precum şi alte articole sanitare, 80 prize duble, 10 dulii, 25 stekere, 40 de întrerupătoare automate. De asemenea, Camera superioară mai achiziţionează 50 de cutii cu agrafe de birou, 50 de ascuţitoare cu container din plastic, 50 de seturi corector cu diluant, 50 de cuttere mari şi 50 de cuttere mici, 6000 de folii de îndosariere A4 şi 100 de perforatoare.