Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, a anunţat că transportul comun din orașe va beneficia de o nouă sursă de finanțare, respectiv ghidul solicitantului pentru mobilitate urbană, care va fi lansat în dezbatere publică. “Aceasta este o sursă de finanțare vitală pentru dezvoltarea transportului local în orașele din toată România și așteptăm propuneri de simplificare și îmbunătățire a ghidului“, a declarat Rovana Plumb la Adunarea Generală a Asociației Orașelor din România. Ministrul a precizat că perioada de consultare publică asupra ghidurilor de finanțare a fost redusă de la 15 la 10 zile, motivul principal fiind acela de a putea recupera perioada pierdută și de a lăsa
timp suficient pentru punerea în practică, în mod corect, a proiectelor. Rovana Plumb a mai declarat că prioritatea ministerului este lansarea cât mai rapidă a apelurilor care să vină în sprijinul proiectelor, fie că este vorba despre infrastructura sanitară, socială sau educațională – fiecare dintre acestea fiind esenţiale pentru fiecare comunitate. Potrivit ministrului delegat pentru Fonduri Europene,pe data de 31 martie au fost transmise la Comisia Europeană toate pachetele de închidere pentru perioada de programare 2007-2013 iar desemnarea autorităților de management pentru perioada 2014-2020 se realizează conform calendarului stabilit. Astfel, în data de 30 aprilie se vor transmite la Autoritatea de Audit toate pachetele de acreditare ale acestor autorități de management.