Mâine, în Joia Mare, la Centrul Cultural “Aurel Stroe” din Buşteni, se va desfăşura tradiţionalul concurs de încondeiat ouă de Paşti “Un ou frumos pentru Hristos”. Aflat la ediţia a XI-a, concursul este organizat de Centrul Cultural “Aurel Stroe” şi este susţinut de Primăria oraşului Buşteni cu premii şi diplome. La concurs vor participa elevi talentaţi de la şcolile din Buşteni, organizaţi pe două secţiuni: elevi din clasele primare şi gimnaziale. Tot mâine, la centrul amintit va fi vernisată şi expoziţia de goblenuri “Icoane şi flori”, organizată de Muzeul de Ştiinţe ale Naturii Ploieşti cu expozanţi membri ai Clubului de Goblen din Ploieşti.