A.M.

Elevii și preșcolarii vor intra în vacanță pe 15 aprilie, cu o zi înainte de Paște, și vor reveni în bănci pe 2 mai. În calendarul anului școlar 2016-2017 era prevăzut faptul că vacanța de primăvară va începe miercuri, 19 aprilie, în condițiile în care prima și a doua zi de Paște (duminică, 16 aprilie și luni, 17 aprilie) sunt sărbători legale, iar asta ar fi însemnat ca pe 18 aprilie elevii să meargă la cursuri.
Ministerul Educației a transmis, zilele trecute, o notă către Inspectoratele Școlare, prin care confirmă că și ziua de marți, 18 aprilie, este declarată zi liberă. Recuperarea materiei pentru această zi se va face până la finalul anului școlar. Cursurile vor fi reluate marți, 2 mai, și se vor derula până vineri, 16 iunie. Cursurile claselor terminale din învățământul liceal se vor încheia în data de 26 mai, iar cursurile claselor a VIII-a – în data de 9 iunie. Vacanța de vară este programată în perioada 17 iunie – 10 septembrie 2017.