Președintele rus Vladimir Putin a declarat ieri că autoritățile de la Moscova iau în calcul toate ipotezele, inclusiv terorismul, după exploziile produse în cursul zilei în metroul din Sankt-Petersburg, cel de-al doilea oraș al Rusiei, soldate cu moartea a 10 persoane, informează Reuters, citată de Agerpres.
Există morți și răniți la Sankt-Petersburg, a declarat Putin, care a transmis condoleanțe și a anunțat că a vorbit deja cu șefii serviciilor de securitate. Șeful statului rus a menționat că deocamdată nu este clar ce anume a provocat „incidentul“ și că autoritățile încearcă să stabilească şi cauzele.
Potrivit unei surse din serviciile pentru situații de urgență din Rusia, citată de Reuters, zece oameni și-au pierdut viața în exploziile produse în două garnituri la două stații ale metroului din Sankt-Petersburg. „Potrivit primelor informații, 10 persoane au fost ucise și 20 au fost rănite“, a declarat pentru Interfax o sursă din cadrul Ministerului pentru Situații de Urgență.
Agenția de presă Interfax a citat o sursă care a declarat că în cel puțin una dintre explozii a fost folosit un dispozitiv umplut cu șrapnel.