Petre Apostol
Al doilea trofeu ca valoare la nivel naţional în handbalul românesc se va decerna la Ploieşti. Astăzi şi mâine (ora 14:45, respectiv ora 17:30 – în ambele zile), Sala „Olimpia” va fi gazda turneului final din cadrul Cupei României, la care s-au calificat exact cele patru echipe care au rămas în lupta pentru titlul naţional în Liga Zimbrilor: Dinamo Bucureşti, AHC Potaissa Turda, CSM Bucureşti, AHC Dobrogea Sud Constanţa.
Ieri, reprezentanţii organizatorilor (Asociaţia Judeţeană de Handbal – preşedintele Cristian Iancu, Federaţia Română de Handbal – secretarul general Mihail Bocan şi antrenorul federal Sorin Toacsen) şi din partea a trei dintre cele patru echipe participante (Potaissa Turda era încă pe drumul spre Ploieşti) au realizat un preambul pentru cele două zile de handbal de cel mai înalt nivel naţional, la Sala „Olimpia”. Revenit pe parchetul sălii ploieştene, unde şi-a început cariera de tehnician (la Uztel Ploieşti), antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Eliodor Voica, fost selecţioner al României (actual secund al spaniolului Xavi Pascual), consideră că „nu este o coincidenţă că tot cele patru echipe calificate în semifinalele campionatului sunt prezente şi la turneul final al Cupei României”.
De asemenea, antrenorul echipei constănţene AHC Dobrogea Sud, un alt fost selecţioner al primei reprezentative tricolore, Aihan Omer, a declarat: „Cupa se consideră a fi întotdeauna competiţia surprizelor. Anul acesta, nu au existat surprize până acum, dar asta nu înseamnă că nu pot fi înregistrate acum”. Totodată, antrenorul deţinătoarei trofeului, CSM Bucureşti, macedoneanul Zvonko Šundovski, este de părere că „toate echipele au şanse egale, de aceea sigur va fi un turneu foarte interesant şi spectaculos”.
De remarcat faptul că în al doilea meci al zilei de astăzi, care va începe de la ora 17:30, între Dinamo şi CSM, se vor duela exact antrenorii care au fost protagoniştii finalei din 2014 disputată la Ploieşti, amândoi pe bănci tehnice ale unor formaţii care acum nu mai există, Šundovski având atunci câştig de cauză cu HCM Constanţa, în detrimentul Ştiinţei Bacău, cu Voica principal.
În loturile a două dintre echipele prezente sunt şi doi jucători ploieşteni: veteranul Laurenţiu Toma (AHC Dobrogea Sud) şi tânărul Ionuţ Iancu (CSM Bucureşti). Totodată, se mai regăsesc şi handbalişti care au trecut pe la echipe ploieştene, cum sunt Tiberiu Constantinescu (CSM Bucureşti), Cosmin Capotă (Dinamo), Claudiu Subţirică (AHC Dobrogea Sud).