Petre Apostol
Situată pe locul 106 în clasamentul mondial al Asociaţiei profesioniste de tenis feminin (WTA), jucătoarea prahoveană Ana Bogdan a participat, în această săptămână, la turneul din circuitul ITF (Federaţia Internaţională de Tenis) desfăşurat la Saint-Gaudens, din Franţa, dotat cu premii de 60.000 de dolari.
Sportiva de 24 de ani din Sinaia a fost cap de serie numărul 3, iar în primul tur a trecut de Montserrat Gonzalez, din Paraguay, aflată pe locul 186 WTA, scor 6-1, 2-6, 6-3. Ieri, Ana Bogdan a evoluat în optimile de finală, în compania sportivei din Statele Unite ale Americii, Kristie Ahn (locul 151 WTA), care trecuse, în primul tur, de britanica Eden Silva (locul 684 WTA), posesoare a unui wild card, scor 7-5, 6-3.
Jucătoarea americană a avut un debut furtunos de partidă, impunându-se rapid, în doar 22 de minute, cu scorul de 6-1, realizând trei breakuri. Sportiva prahoveană a mai echilibrat jocul în setul secund, reuşind chiar să se desprindă la 4-2, după un break. Ahn a replicat, însă, recuperând breakul pierdut şi preluând, din nou, conducerea, scor 5-4.
Apoi, nicio jucătoare nu a mai avut şanse de break, iar actul a intrat în prelungiri. În tiebreak, Ana Bogdan a început perfect, câştigând primele patru puncte, apropiindu-se la două lungimi de set, scor 5-1. Ahn a egalat la cinci, însă Ana Bogdan a reuşit să închidă actul, cu scorul de 8-6 în tiebreak, egalând situaţia la general, după un set întins pe durata de o oră şi 12 minute.
În setul al treilea, jucătoarea prahoveană s-a desprins la 3-1, după un break la 0. Dar, sportiva americană a realizat rebreak, egalând, ulterior, la 3, iar apoi a avut două şanse să realizeze un nou break, la 3-3. Ana Bogdan a reuşit să salveze gameul de pe propriul serviciu, iar setul a ajuns, din nou, la tiebreak. De data aceasta, Kristie Ahn a început mai bine, conducând cu 3-1. Jucătoarea din Sinaia nu a reuşit să recupereze diferenţa, americanca impunându-se cu 7-4, adjudecându-şi setul după o oră şi şapte minute, obţinând calificarea în sferturile de finală, unde o va întâlni pe a opta favorită, Aryna Sabalenka (Belarus, locul 114 WTA).
Pentru prezenţa în optimile de finală de la turneul francez, Ana Bogdan va primi opt puncte în clasamentul mondial.