Cinema City Ploiești Shopping City
Orele: 13.50, 16.30, 19.10, 22.00
Regia: F. Gary Gray
Cu: Vin Diesel, Jason Statham, Dwayne Johnson, Michelle Rodriguez, Tyrese Gibson, Ludacris, Charlize Theron
Genul filmului: Acţiune
După Fast and Furious 7, unul din filmele care a ajuns cel mai rapid la un miliard de dolari încasări internaționale, și cel de-al șaselea titlu cu cele mai mari încasări din istorie, vine cel mai nou capitol din cea mai populară și mai îndrăgită serie din toate timpurile: Furios și iute 8. Acum, Dom și Lett sunt în luna de miere, Brian și Mia s-au retras din acțiune, iar restul echipei a fost exonerată de orice vină. Cu toții par să ducă o viață cât de cât normală. Dar, când o femeie misterioasă (Charlize Theron) îl seduce pe Dom să intre în lumea interlopă, acesta pare că nu mai are scăpare, iar când acesta ajunge să-i trădeze pe cei care îi erau cei mai apropiați, cu toții vor fi supuși unor încercări cum nu și-au imaginat vreodată. De pe plajele din Cuba, trecând prin străzile din New York, și ajungând tocmai pe tărâmurile înghețate ale Mării Barenț, echipa noastră de elită va traversa tot globul pentru a opri un anarhist în planurile sale de a dezlănțui haosul asupra întregii lumi, dar și pentru a-l aduce înapoi acasă pe cel care i-a făcut să devină o familie.