•  Dacă vreţi o modalitate cât mai naturală de a vă îmbunătăţi capacităţile cognitive şi de a vă proteja creierul împotriva efectelor îmbătrânirii, mişcarea este cheia acestor rezultate, scrie Playtech.ro. O mulţime de studii par să sugereze faptul că orice tip de exerciţiu care creşte ritmul cardiac şi ne pune în mişcare pentru o perioadă susţinută de timp (precum exerciţiile aerobice, alergatul) are un impact semnificativ asupra creierului, îmbunătăţindu-i capacităţile. Exerciţiile fizice sunt cheia pentru sănătatea inimii şi a creierului, notează Click.
  •  „Fumatul favorizează inflamaţia aparatului de susţinere al dinţilor (parodontita). De obicei, ajungem să o tratăm târziu, deoarce sângerarea nu apare din prima etapă , iar noi nu ne dăm seama că suferim de aşa ceva”, spune medicul stomatolog Oana Florea. Vase îngustate şi flux sangvin diminuat: fumătorii prezintă mult mai des mobilitate dentară cauzată de inflamaţia parodonţiului, în comparaţie cu nefumătorii. De asemenea, apare foarte des inflamaţia în jurul implanturilor dentare şi riscăm să îi pierdem dacă nu intervenim la timp, scrie CSID.
  •  Orele prelungite de stat în picioare sau la birou, tendinţa de a purta încălţăminte şi chiar, îmbrăcăminte departe de a fi confortabile, dar şi expunerea prelungită la căldură şi mulţi alţi factori influenţează în mod negativ sănătatea picioarelor noastre. În prezent, din cauza posturii verticale adoptate de om de-a lungul timpului şi a modificării constante a stilului de viaţă, peste jumătate din populaţia adultă, indiferent de sex sau vârstă, suferă în tăcere de Boala Venoasă Cronică. Aceasta este rezultatul instalării afectării venoase, care se dezvoltă atunci când apare hipertensiunea venoasă. De altfel, hipertensiunea venoasă apare, în special, din cauza refluxului venos datorat valvelor venoase care au devenit incompetente, arată doctorulzilei.ro.