Nicoleta Dumitrescu

Insistându-se pe tot soiul de strategii pentru a ieşi în evidenţă în comparaţie cu alte state europene, România a încercat, în ultima perioadă, marea cu sarea, inclusiv prin doborârea unor recorduri mondiale.
Iar cel mai uşor a fost, cum era şi de presupus, nu la PIB-ul pe cap de locuitor – la asta încă mai lucrează ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, nu la amenajarea unui punct turistic la Cuca Măcăii – la capitolul turism ne-au întrecut, de mult timp, statele vecine, ci la tot soiul de produse de-ale gurii şi, mai nou, la dansuri. Iar cele mai recente recorduri au fost înregistrate la sfârşitul săptămânii trecute la Bistriţa – Năsăud şi Alba Iulia.
În primul caz, oraşul a intrat în Cartea Recordurilor cu „Cel mai mare număr de oameni care poartă simultan portul tradiţional românesc” şi „Cel mai mare dans popular românesc, realizat în sincron, de 9.506 oameni”, iar la Alba s-a preparat cel mai mare salam de biscuiţi din România, posibil şi din lume, lung de peste 25 m, realizat de 20 de bucătari. Dacă mai punem la socoteală faptul că la Bistriţa-Năsăud şi liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, şi-a făcut prezenţa îmbrăcat în costum popular, însoţind alaiul de dansatori din judeţul Teleorman, atunci se poate spune că şi acesta le-a purtat organizatorilor noroc, într-un fel aparte, preşedintele Camerei Deputaţilor putând, deja, să-şi treacă în CV, la capitolul activităţi sociale – participare la cea mai mare acţiune din România în care s-a purtat costumul tradiţional, având ca rezultat înregistrarea în “Guinness book”!
Dincolo de toate aceste evenimente cu tentă veselă, care au şi partea lor, evident, de unicitate, mai ales când este vorba despre păstrarea tradiţiilor, România, din păcate, nu duce lipsă nici de alte recorduri, de data aceasta negative, ceea ce înseamnă că, oricâtă apă ar curge pe Dâmboviţa, dinspre Bucureşti se trag destule sfori ca anumite lucruri să bată pasul pe loc.
Iar exemple în acest caz sunt cu duiumul, de la sute de kilometri de autostradă, care au rămas încremeniţi pe hârtie ori în planurile de guvernare ale acelora care s-au perindat la conducerea ţării, la schimbarea legislaţiei în domeniile juridic, fiscal şi cel al educaţiei.
Mai nou, după cum s-a văzut şi ieri – când angajaţii de la fisc au ieşit în stradă- până şi în cazul mult trâmbiţatei legi a salarizării unice se pare că nu-i vor ieşi toţi bobii ministrei Muncii, probabil încurcată de indemnizaţia pentru creşterea copilului, de 35.000 de euro pe lună, pe care o revendică un proaspăt tătic.
Cauza acestor recorduri negative să fie, oare, faptul că miniştrii în funcţie nu au şi darul comunicării şi transmit, când vor şi cum vor, ceea ce ar urma să se întâmple la capitolul modificări legislative? Probabil! Dar, ceea ce este cert este faptul că, de acum încolo, având în vedere faptul că aceia care ajung la putere se vor juca, în continuare, cu legile, românii, ca să mai uite de necazuri, vor încerca să bată noi recorduri, fie la dansuri, fie la te miri ce delicatesă culinară! Şi asta deoarece, iată, România a ajuns, la anumite capitole – artistice, ţara tuturor recordurilor mondiale!