Petre Apostol

După ce, în urmă cu o lună, Stadionul „Aurora” din Băicoi a găzduit, în premieră, un meci amical internaţional de rugby, astăzi va avea loc încă o partidă de nivel internaţional. În luna aprilie, la Băicoi s-a desfăşurat meciul de juniori dintre echipa clubului din localitate, CS Aurora, şi cea de la Royal Grammar School Newcastle, din Anglia.
La acel eveniment au participat echipe formate din jucători de 15 ani, englezii având câştig de cauză, în cele din urmă.
Astăzi, de la ora 17:00, este programat meciul amical dintre două echipe de amatori, Arlechinii Bucureşti întâlnind formaţia franceză Les Barricots Toulouse.
Astfel, începe să devină o obişnuinţă meciurile internaţionale pe stadionul din Băicoi, care a găzduit, totodată, la sfârşitul lunii aprilie, şi turneul final al Diviziei Naţionale U17, la care CS Aurora a încheiat pe locul al patrulea.
De menţionat că echipa Arlechinii a mai putut fi urmărită la Băicoi şi în urmă cu trei ani, când CS Aurora a găzduit o etapă din cadrul Campionatului Naţional de Rugby 10’s Amator – After Work Rugby Championship.