Pe 30 iunie se vor împlini 108 ani de când a văzut lumina zilei, la Ploiești, Paul Constantinescu – muzicolog, compozitor, dirijor, profesor universitar, maestru emerit al artei, membru corespondent al Academiei Române. Cu acest prilej, vineri, începând cu ora 10.00, în fața bustului monumental dedicat compozitorului, aflat în curtea Muzeului Memorial „Paul Constantinescu” din Ploiești- secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, vor fi depuse flori din partea instituțiilor ce îi poartă numele. Viața și opera muzicianului vor fi evocate de profesor doctor Al. I. Bădulescu – muzicolog, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, iar profesorul Nelu Stan va recita din creația poetică a compozitorului.

Expoziție de pictură

Ploieştenii care iubesc artele și frumosul sunt invitaţi joi, 29 iunie, la expoziţia de pictură a artistului Grigore Stan din Târgovişte, organizată la Galeriile de artă Framing Art din Ploieşti, deschise, în strada Basarabilor nr. 20, bl K9, parter (în spatele Prefecturii). Expoziţia va putea fi vizitată până pe data de 9 iulie 2017.