Centrul cultural „Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” și Primăria Municipiului București vor organiza sâmbătă, 17 iunie, începând cu ora 16:00, la Palatul Mogoșoaia, conferința intitulată „Istoria moşiei Mogoşoaia-Chitila”, susținută de istoricul de artă dr. Oana Marinache. Publicul este așteptat și sâmbătă, 24 iunie, de la ora 16:00, când aceasta va susține conferința „Familia Bibescu – Basarab Brâncoveanu în Primul Război Mondial I”. Prima parte a prezentării activității membrilor familiei Bibescu – Basarab Brâncoveanu în perioada 1916-1919 le are în centrul atenției pe cele două cumnate, prințesele Nadeja Știrbey (născută Bibescu) și Martha Bibescu (născută Lahovary). Figuri importante din înalta societate a acelor vremuri, ele reprezintă două cazuri de comportament ale unor doamne de vază, au transmis organizatorii. Accesul la conferințe este gratuit.

„Atelierele verii”, la Homorâciu

În perioada 10-14 iulie 2017, la Centrul Cultural din satul Homorâciu, comuna Izvoarele va avea loc tabăra de creație intitulată „Atelierele verii”. Copiii vor putea participa la următoarele ateliere de meșteșuguri tradiționale: olărit, pictură pe sticlă, crestături în lemn, țesături și cusături tradiționale, încondeiat ouă. În cadrul taberei vor fi organizate sesiuni de vizionare ale unor filme documentare etnografice și sesiuni de inițiere în dansul popular. La final, vor fi oferite diplome de participare. Vârsta minimă a copiilor va fi de 6 ani, iar taxa de participare -50 de lei. Tabăra va fi organizată de Centrul Județean de Cultură Prahova prin Serviciul Cercetare, Îndrumare și Valorificare a Patrimoniului Cultural. Cei care doresc să se înscrie trebuie să achite taxa și să depună fișa de înscriere împreună cu o copie după certificatul de naștere sau cartea de identitate până pe 5 iulie, la secretariatul Centrului Județean de Cultură Prahova, situat în Palatul Culturii din Ploiești.

 

Sting va susţine primul său concert din Transilvania

Sting va susţine un concert în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca în cadrul turneului mondial „57th & 9th” care a început în luna februarie, evenimentul fiind primul din Transilvania al cântăreţului britanic. Potrivit unui comunicat al organizatorilor concertului, Sting va cânta pentru prima dată în Transilvania şi va fi însoţit de un live band, concertul urmând să aibă loc în 17 octombrie. „Anul acesta, Sting va cânta pentru prima dată în Transilvania. Artistul revine în România cu un nou concert, din care nu vor lipsi greatest hits, ce va avea loc pe 17 octombrie, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Spectacolul este inclus în turneul mondial <<57th & 9th>> şi promovează lansarea celui mai recent proiect muzical al artistului, albumul rock cu acelaşi nume. Pentru acest show, Sting va fi însoţit de un live band, din care fac parte Dominic Miller, chitarist- unul dintre cei mai vechi colegi de scenă ai artistului, Josh Freese (tobe) şi Rufus Miller (chitară), alături de Joe Sumner ca invitat special, dar şi de acordeonistul Percy Cardona (The Last Bandoleros)”, se arată în documentul citat. Turneul „57th & 9th” cu puternice influenţe rock, care a început în America de Nord în luna februarie, a parcurs deja mai mult de 50 de oraşe din Europa, America Centrală şi de Sud şi Asia. Cel de-al doisprezecelea album Sting, „57th & 9th”, primul său proiect rock-pop lansat după mai bine de 10 ani, a apărut pe 11 noiembrie la A&M/Interscope Records. Colecţia de 10 piese surprinde paleta vastă de stiluri compoziţionale care-l caracterizează pe Sting. Biletele pentru concertul din Cluj-Napoca se vor pune în vânzare pe data de 15 iunie.