Luiza Rădulescu Pintilie
Dacă de secole se caută, încă, adevăratul izvor al marelui fluviu Dunărea, existând cel puţin trei locuri din care se crede că îşi începe, undeva în curtea unui castel dintr-o pădure din sud vestul Germaniei, curgerea de mii de kilometri, artiştii par să fi reuşit să dezlege misterul culorilor sale.Şi chiar dacă sunt tot trei abordările artistice ale pictorilor Eduardo Diez (Spania), Mihaela Ilie (România-Ploieşti) şi Mariyana Sokolova (Bulgaria) – prezenţi într-o expoziţie comună la Ruse şi Silistra-Bulgaria, şi chiar dacă în ramele tablourilor sunt prinşi nori oglindiţi în valuri, nuferi plutitori pe ape sau arbori străjuind falnice ziduri, se observă, cu uşurinţă, o frumoasă armonie compoziţională, o calmă „împrietenire dintre ape şi lumină”, cum ne scria în câteva rânduri artista ploieşteană Mihaela Ilie. Vernisate în primele zile de iulie, la galeriile de artă din cele două oraşe bulgăreşti, expoziţiile reunesc nu numai „Culorile Dunării”, ci şi pe acelea pe care le poartă în suflete cei trei artişti, pe care le amestecă pe paletă, după alchimii numai de ei ştiute, şi apoi pe pânze, trimiţându-le să curgă spre priviri şi inimi. Şi dacă hărţile hidrologice nu au încă marcat, precis, locul unicului izvor al Dunării, culorile apei sale „izvorăsc” şi din „asfaltul” Ploieştiului căruia artista Mihaela Ilie i-a dăruit,de ani buni, verdele dealurilor din zona Clujului său natal şi a studiilor sale de specialitate şi unde aşteaptă să ducă, sub bolta unei frumoase şi unice catedrale, ferestrele unei expoziţii vernisată, nu cu mult timp în urmă, în oraşul locuirii sale de acum, şi prin care a privit,cu siguranţă, şi valurile Dunării, şi pe cele ale vieţii de fiecare zi.