Ana Maxim
Elevii care au finalizat cursurile clasei a opta și au participat săptămâna trecută la evaluarea națională au aflat ieri rezultatele ce vor conta pentru calcularea mediei de admitere la liceu.
În Prahova au participat 5.084 de elevi la probele de limba și literatura română și matematică, iar 36 de elevi au absentat la una sau la ambele probe. Potrivit rezultatelor postate ieri, la orele prânzului, pe site-ul www.evaluare.edu.ro, nouă candidați din județ au reușit să obțină media 10.00, dintre aceștia trei fiind absolvenți ai Colegiului Național “Mihai Viteazul”, iar ceilalți, candidați de la Colegiile Naționale “Jean Monnet”, “Ion Luca Caragiale” din Ploiești, “Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” Ploiești, Școala “Henri Mathias Berthelot” Ploiești, Școala Gimnazială “George Enescu” Sinaia. Pe locurile următoare în clasament se situează trei candidați de la Colegiul Național “Nicolae Grigorescu” din Câmpina, Școala “Sfântul Vasile” Ploieşti, Școala Gimnazială “Nicolae Iorga” Ploiești, cu media 9.97. Pe de altă parte, aproximativ 630 de elevi au obținut medii mai mici de 5.00, mai exact între 4.97 și …1.15, însă nu va fi exclus ca și ei să devină liceeni, deoarece media de admitere se va calcula indiferent dacă media de la evaluarea națională este inferioară sau nu mediei 5.00. Printre cei aflați pe ultimele locuri, în ordinea descrescătoare a notelor, se află candidați de la Școala “Candiano Popescu”, Școala nr.13, Școala ”Ienăchiță Văcărescu” din Ploiești, dar și de la școli din Secăria, Cocorăștii Mislii, Posești, Fîntînele. Ieri, între orele 16.00-20.00, elevii nemulțumiți de note au avut posibilitatea să depună contestații, iar pe 30 iunie vor afla notele finale. După cum v-am mai informat, începând din anul acesta, nota obținută după reevaluarea tezei, în urma formulării contestației, va fi nota finală, fiind eliminat pragul de 50 de sutimi între nota inițială și cea finală în funcție de care era admisă sau nu contestația. Media de admitere pe baza căreia elevii se vor înscrie în clasa a IX-a de liceu va fi calculată ca medie ponderată între media generală la evaluarea națională, care are o pondere de 80%, și media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a – ce are o pondere de 20%. Pe 12 iulie va avea loc prima repartizare computerizată a elevilor în liceele de stat, în Prahova fiind disponibile 5.272 de locuri și 109 locuri pentru romi.
Tinerii care doresc să învețe o meserie se pot înscrie în învățământul profesional de trei ani și în clasele de învățământ dual.