Când se suspendă plata indemnizaţiei de şomaj ?

Aş dori să ştiu în ce condiții statul poate suspenda indemnizația de șomaj.
Ioan Petrescu, Ploieşti


Plata indemnizaţiei de şomaj încetează în următoarele situaţii: dacă persoana se angajează pentru o perioadă mai mare de un an; la data când şomerul realizează, din activităţi autorizate, venituri lunare mai mari decât indemnizaţia de şomaj; la 90 de zile de la data emiterii autorizaţiei de funcţionare pentru a desfăşura activităţi independente sau a certificatului de înmatriculare, dacă realizează venituri lunare mai mari decât indemnizaţia de şomaj; la data refuzului nejustificat de a se încadra conform pregătirii sau nivelului studiilor într-un loc de muncă, situat la o distanţă de cel mult 50 km de localitatea de domiciliu; la data refuzului nejustificat de a participa la servicii pentru stimularea ocupării unui loc de muncă şi de formare profesională sau la data întreruperii acestora din motive imputabile persoanei; dacă perioada de pensionare pentru invaliditate depăşeşte 12 luni; la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limita de vârstă, de la data solicitării pensiei anticipate sau la data când pensia de invaliditate devine nerevizuibilă; la data plecării în străinătate a beneficiarului pentru o perioadă mai mare de trei luni; la data începerii executării unei pedepse privative de libertate pentru o perioadă mai mare de 12 luni; în cazul decesului beneficiarului; la data admiterii într-o formă de învăţământ.