F. T.

Judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești au respins cererea de reducere a pedepsei formulată de Pascale Vasile, bărbatul care a omorât, în vara anului trecut o femeie, pe o stradă din Ploiești. Astfel, inculpatul, în vârstă de 44 de ani, va sta după gratii 16 ani – cât au decis, în primă instanță, magistrații de la Tribunalul Prahova. De asemenea, el trebuie să plătească soțului și fiului victimei câte 100.000 de lei, reprezentând daune morale.
Reamintim că Pascale Vasile a fost prins la o săptămână după ce și-a omorât prietena – în ziua de 4 august 2016 – pe care o cunoscuse pe Facebook. Individul, care avea cazierul pătat, a fost ridicat din trafic, după ce se întorcea de la plajă, de la Mamaia.
Anchetatorii au stabilit atunci că Pascale a comis crima fiindcă femeia i-a refuzat avansurile sexuale și a vrut să rupă legătura cu el, tăind-o cu un ciob de sticlă și ascunzându-i cadavrul într-un tufiș de pe stada Poligonului, din Ploiești. După comiterea crimei, inculpatul a plecat la Mamaia cu o prietenă, de unde a și postat fotografii pe Facebook.