Marian Dima

Mâine, 25 iunie, de la ora 11:00, are loc pe Hipodromul Ploieşti o nouă reuniune de trap, o cursă de calificare, plus alte cinci curse, cu premii (cu o valoare totală de 11.400 de lei) fiind în programul acesteia.
„Premiul Debutanţilor”, un premiu semiclasic rezervat cailor de doi ani, programat de la ora 11.30 (dotat cu premii de 4.800 de lei; locul I – 2.160 lei, locul al II-lea – 1.200 lei, locul al III-lea – 720 lei, locul al IV-lea – 480 lei şi locul al V-lea – 240 lei) este cea mai aşteptată întrecere, celelalte fiind Premiul Carlos (ora 11.00), Premiul Catren (ora 12.00), Premiul Clasic (ora 12.30) şi Premiul Coran (ora 13.00) -, precum și, în deschidere, de la ora 10.30, o cursă de calificare.
„Premiul Debutanţilor” se va desfăşura pe distanţa de 1.700 de metri, la start fiind înscrişi 5 cai de 2 ani.
De menţionat că, în următoarea reuniune – programată pe 9 iulie – se va desfăşura “Premiul Clubul Sportiv Municipal” (prima reuniune din iulie trebuia să găzduiască Derbiul de Trap, dar acesta a fost mutat în toamnă, pentru a fi timp suficient pentru pregătirea cailor).