Marian Dima
Dacă la nivelul primului eşalon naţional valoric, arbitrajul prahovean nu stă prea bine, doar doi cavaleri ai fluierului de la noi – centralul Adrian Illyeş şi asistentul Valentin Dumitru – având prezenţe sporadic în Liga I, “baza” arbitrajului prahovean se dezvoltă bine, an de an, tinerii “fluieraşi” din judeţul nostru reuşind să ajungă în lotul Ligii a III-a. Chiar săptămâna viitoare, alţi şase arbitri prahoveni (un central şi cinci asistenţi) vor trece prin emoţiile unui curs de promovare, după testele pe plan judeţean, aceştia urmând să meargă la Rm. Sărat, acolo unde se desfăşoară faza preliminară a concursului “Tinere talente 2017-2018”.
Arbitrii prahoveni din Liga 4 au susţinut, sub tutela CJA Prahova, testări teoretice şi fizice, în vederea desemnării celor care vor reprezenta forul condus de Marian Deaconu la concursul organizat de către CCA. Sub îndrumarea lui Ionuţ Borcan – ajutat de Ionuţ Neagu, Valentin Dumitru, Marius Petre sau Mădălin Dicu – din cei 11 tineri arbitri care au început testele, 6 au “promovat”, după cum urmează: centralul Bianca Giuran şi asistenţii Nicolae Mociorniţă, Alin Ionică, Alexandru Chioibaşu, Gabriel Enache şi Mihai Pandelea (în ordinea notelor obţinute).
De menţionat că de cursul care va avea loc la Rm. Sărat şi care reuneşte arbitri din mai multe judeţe “răspund” foştii arbitri Marian Dorobanţu (chiar din Rm. Sărat) şi ploieşteanul Cristian Nica – fost ecuson FIFA, testarea fiind programată pe 13 iunie, la orele 16,00.