F.T.

Datele Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) arată că, la sfârșitul lunii aprilie a anului curent, numărul firmelor înființate de către studenți, în Prahova, se ridica la 475, dintre care efectiv în funcțiune se aflau 255, diferența (220) reprezentând-o societățile comerciale radiate din diverse motive. Potrivit aceleiași surse – statistica ONRC – la data de 30 aprilie, la nivel național, cele mai multe societăți comerciale înființate de către studenți se aflau la Cluj – 1.706, dintre care efectiv în funcțiune 1.005 – și la București – 1505, active fiind 606.
Pe țară, ultimul loc îl ocupă, sistematic, după cum reise în urma raporturilor lunare ale ONRC, județul Harghita. Astfel, la sfârșitul lui aprilie, acest județ figura cu 50 de societăți comerciale înființate de către studenți, însă numai 29 dintre ele erau în funcțiune. Alte județe codașe din punctul de vedere al tinerilor care au fost sau sunt angrenați într-o afacere sunt Ilfov, Tulcea și Covasna.
În total, în țară, la sfârșitul celei de-a patra luni a anului figurau ca înființate de către studenți 19.707 firme, din totalul acestora fiind active 10.895.
Studenții care doresc să înceapă o afacere beneficiază, potrivit legislației în vigoare, de unele facilități, cum ar fi scutirea de la plata taxei pentru obţinerea autorizaţiei de desfăşurare a activităţii eliberată de primărie, a taxelor pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la Oficiile Registrului Comerţului de pe lângă Tribunal. Totodată, pentru a beneficia de aceste facilităţi, cel care urmează cursurile unei facultăți trebuie să îndeplinească mai multe condiții, cele mai importante fiind să frecventeze o formă de învăţământ superior la o instituţie acreditată și să nu fi depăşit vârsta de 30 de ani. Facilitățile enumerate se acordă o singură dată şi pentru constituirea unei singure societăţi comerciale.