Florin Tanasescu
Gura păcătosului Dragnea adevăr grăiește: – Suntem aici o adunătură pentru a pune țara la cale și a căuta un premier pe post de slugă. L-am sunat pe Emil Boc – și nu vă mint, că doar ne aflăm în Catedrala Neamului, neterminată ca și programul nostru de guvernare. Știți ce mi-a răspuns ? “Marș, mă, de-aici !”
(Murmur de dezaprobare proletară în biserică. Clopotul, pe care scrie “In PSD veritas”, sună lugubru).
– Dar, să revenim la oile lui Petre Daea și la problemele partidului. Vă mulțumesc vouă, creștin- pesediști hăituiți de DNA, pentru icoana pe care mi-ați pictat-o pe zidul dinspre miazănoapte. Prima dată am crezut că-i oglindă, atât de reușită e. Am mișcat din urechi, dar Maica Domnului a început să plângă.
(Ding, dang, dong face clopotul, pe care scrie „Vivat Academia, vivat Pesedenia”.)
– Acu’, cine are un cuvânt de spus în privința premierului să vorbească, deși preferabil este să-și țină pliscul pentru totdeauna. Lady’s first !
Gabi Firea: – Păi, eu, la Antena 3 am zis că prim-ministru trebuie să fie…
Sare ca arsă Olguța, care-i ia Gabrielei propunerea de la gură: – Preafericite, arată-te, că vreau să-ți zic un șmen !
– Dacă-i ordin, cu plăcere, zice și Daniel, apărând lângă Dragnea, dar stând o juma’ de pas mai în spate.
– Părinte, demisia mi-am retras-o, dar vreau să-mi daţi înapoi și banii plătiți odată cu acatistul pentru demiterea lui Grindeanu. Se poate?
– Roaba Craiovei, după cum mortul de la groapă nu se întoarce decât cu aprobarea lui domnu’ Liviu, tot așa banii din off-shorurile mănăstirilor din Tulcea – Cocoș, Saon și Celic-Dere – nu revin în portofel decât cu aprobarea lui Mugur Isărescu. Dar, pentru recuperarea prejudiciului – că în privința reperării onoarei tale va mai trece multă apă pe Dunăre -, te pot pune guvernatoare peste brațele Sulina, Sfântu Gheorghe și Chilia, în locul lui Teodosie Snagoveanul. Omul are probleme mari cu justiția…
– Ecce homo, strigă Dragnea ! Dacă tradiția noastră este să facem un guvern de penaliști – sper să nu înțelegi peneliști, Kati Andronescu, că ești cam tare de urechi – așa să fie. Teodosie, prim-ministru. Cum zice și poetul, “Fiat lux, pereat Romania !”. Sper să nu-i traducă nimeni lui Iohannis ce înseamnă asta. Iar dacă se prinde, i-l vâr pe gât pe Tudose.
(Clopotul Catedralei – pe care stă scris “Dragnea și cu Cel de Sus, luminare ne-au adus” –
bate ceasul al unșpelea)
Dar să vezi ce dandana! Preafericitul se retrage în altar și sună la numărul 0766/6XX.666:
– Alo, procurorul Portocală? Sunt eu, baza. Ce faci ? Ai probleme cu Inspecția Judiciară ? Nu-i nimic fiule, cei din urmă vor fi cei dintâi. Ascultă aici: Poți să-i faci încă un dosar penal băiatului ăsta care vinde lumânări, Tudose? Îl denunț eu că a făcut cinci greșeli personale când juca baschet cu Ponta şi Tony Blair, tu doar faci rechizitoriul. Ce zici, te bagi ?”.
– Mă bag, părinte, ce nu mă cunoști?! Pentru o așa sinecură, mă fac frate și cu dracu.
Și-atunci asfinți după creste țara și clopotul sună, însă foarte puțin:
– “Lăsați orice speranță voi, cei care încă trăiți în România”.