Grădina Zoologică de la Bucov are, de câteva zile, trei lei albi, un tigru alb bengalez, o lamă şi o cămilă albă siberiană, animale care au aparţinut Circului Globus din Bucureşti. „Noi am purtat discuţii cu cei de la Circul Globus pentru preluarea mai multor animale. Am vrut ceea ce nu avem. Sunt animale foarte frumoase. Am luat trei lei albi – un mascul şi două femele – care sunt spectaculoşi, am luat o cămilă, un tigru şi o lamă”, a declarat, sâmbătă, corespondentului Mediafax, Gheorghe Raicu, şef Serviciu Zoo Bucov. Potrivit acestuia, animalele sunt încă în perioada de acomodare. „Nu le putem pune direct spre vizitare. Trebuie o perioadă de acomodare. Oricum s-au adaptat deja, sunt domesticite. Nu sunt măsuri speciale pe care le luăm. Se comportă foarte bine. Leii sunt în adăpostul mare, al leilor, dar stau separat. Lama şi cămila sunt bine”, a adăugat Raicu. Şeful Serviciului de la Zoo Bucov a precizat că animalele de la circ aduse în Prahova sunt sănătoase. La Grădina Zoologică de la Bucov sunt, în prezent, peste 500 de animale din 66 de specii. Reprezentanţii instituţiei spun că, pe viitor, sunt interesaţi să aducă girafe, pume sau râşi. În ianuarie, 11 animale ale Circului Globus au murit într-un incendiu. Ulterior, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a decis să elimine din spectacolele Circului Globus dresura de animale, din cauza relelor tratamente aplicate acestora în perioada în care sunt dresate. Animalele aflate în responsabilitatea Circului Globus urmează să fie relocate, în baza unui protocol încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti şi Fundaţia Vier Pfoten. Felinele mari ar urma să ajungă în rezervaţii din Africa, iar restul animalelor în diverse alte rezervaţii naturale sau în sanctuare pentru speciile protejate.