Andreea Popescu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii pe probleme de vaccinare, a declarat că aproape 500.000 de copii din România sunt nevaccinaţi cu produse din programul naţional de imunizare. Aceasta susţine că dozele achiziţionate recent de minister vor acoperi pe deplin necesarul şi că până la sfârşitul acestei luni va fi distribuită medicilor de familie o cantitate suplimentară de 420.000 de doze de vaccin BCG, care va asigura necesarul pentru o perioadă de cel puţin un an, iar de luni vor fi livrate peste 330.000 de doze de vaccin ROR, potrivit News.ro. Ea spune că Ministerul Sănătăţii a avut dificultăţi în aprovizionarea cu vaccinul hepatitic B pediatric, dar problema a fost rezolvată,potrivit Hotnews.ro.
Din informaţiile transmise de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, la data de 31 mai au fost raportate următoarele date legate de numărul de copii nevaccinaţi cu vaccinurile cuprinse în cadrul Calendarului Naţional de Vaccinare: 11.973 nevaccinaţi cu BCG, 27.499 cu hepatitic B pediatric, 89.990 cu hexavalent, 164.828 cu ROR, 109.286 cu teravalent şi 88.112 cu difterotetanic.
Recuperarea la vaccinare se realizează de către medicii de familie, care programează părinţii la vaccinare sau pentru recuperarea la imunizare a copiilor, astfel că numărul exact al copiilor care vor fi recuperaţi nu se cunoaşte, acesta fiind în funcţie de numărul medicilor de familie care vor chema copiii la vaccinare, dar şi de numărul de părinţi care vor accepta să se prezinte cu copiii la imunizare, a precizat Andreea Popescu, într-un material transmis la cererea News.ro.
Referitor la criteriile de programare a copiilor pentru vaccinare, reprezentanta Ministerului Sănătăţii a spus că aceasta se face în funcţie de vârstă.
„Programarea la vaccinare se realizează în funcţie de vârsta recomandată în Calendarul Naţional de Vaccinare. Fiecare medic de familie catagrafiază lunar copiii pentru fiecare tip de vaccin în parte (eligibili la vaccinare + restanţieri). Vaccinarea copiilor eligibili şi recuperarea la vaccinare se realizează în funcţie de implicarea medicilor de familie în procesul de vaccinare, cât şi de răspunsul părinţilor la solicitarea medicilor de familie în vederea vaccinării copiilor”, a mai spus Andreea Popescu. Întrebată dacă stocurile de vaccin vor permite recupera tuturor copiilor, reprezentată Ministerului Sănătăţii pe probleme de imunizare a susţinut că produsele achiziţionate recent de minister vor acoperi pe deplin necesarul.
„Toţi copiii vor fi imunizaţi, atât cei eligibili, cât şi restanţierii. Pentru toate tipurile de vaccinuri, cantităţile care s-au achiziţionat de către minister şi care se vor achiziţiona pe viitor vor acoperi pe deplin necesarul de vaccinuri pentru toţi copiii. Astfel, din datele raportate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, la data de 31 mai 2017 existau următoarele stocuri de vaccinuri: Vaccin BCG – 200.380 doze, Vaccin hepatitic B pediatric – 7181 doze, Vaccin DTPa – VPI – HiB – HB ( hexavalent) – 42.700 doze, Vaccin ROR – 109.891 doze şi Vaccin DTPa – VPI (tetravalent) – 51.183 doze”, a adăugat Popescu.
În ceea ce priveşte următoarele livrări ale vaccinurilor, Popescu a spus că Ministerul Sănătăţii va distribui până la sfârşitul lunii iulie o cantitate suplimentară de 420.000 de doze de vaccin BCG care va asigura necesarul de vaccin pentru o perioadă de cel puţin un an.
„Ministerul Sănătăţii a distribuit în această săptămână o cantitate suplimentară de 245.498 de doze vaccin hexavalent, faţă de cele 164.229 de doze livrate deja în lunile aprilie şi mai. Ultima transă livrata în cantitate de 245.498 de doze de vaccin hexavalent asigura necesarul pentru vaccinarea copiilor pentru o perioadă de aproximativ cinci luni. Referitor la vaccinul hepatitic B pediatric, Ministerul Sănătăţii a întâmpinat câteva dificultăţi în aprovizionare din cauza absenţei de pe piaţă a disponibilităţii producătorilor de a livra produsul. Cu toate acestea, problema a fost remediata rapid. Pe de o parte, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat de la producătorul GlaxoSmithKline S.R.L. cantitatea de 5.000 doze vaccin hepatitic B pediatric, care a fost deja distribuită către direcţiile de sănătate publică judeţene şi către toate maternităţile din ţara pentru vaccinarea cu prioritate a nou-născuţilor cu mame având AgHBs pozitive. Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii a încheiat contractul pentru achiziţionarea unei cantităţi de 100.000 doze vaccin hepatitic B cu producătorul GlaxoSmithKline S.R.L, vaccinul urmând a fi distribuit către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti la începutul lunii septembrie 2017”, a explicat Andreea Popescu.
Referitor la vaccinul ROR, Ministerul Sănătăţii a încheiat până în acest moment trei contracte pentru furnizarea acestuia. Astfel, a fost achiziţionata şi livrata în teritoriu cantitatea de 109.000 de doze vaccin ROR, suplimentata cu alte 9.812 doze de vaccin, urmând că începând de luni să se livreze cantitatea de 333.810 de doze de vaccin ROR direct la sediile direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti de către furnizorul S.C.Farmexpert DCI S.R.L, a mai spus sursa citată.
Totodată, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat până în acest moment o cantitate de 153.800 de doze vaccin DTPa – VPI (tetravalent), iar până la sfârşitul lunii august va fi livrata o cantitate nouă de 168.200 de doze vaccin tetravalent. Tot în acest an, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat vaccin pe nevoie speciale de la Unifarm.
„Este vorba despre vaccinul BCG prin eliberarea de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale a Autorizaţiei pentru furnizare a medicamentelor pentru nevoi speciale, prin intermediul C.N.Unifarm S.A. de la producătorul bulgar Bul Bio – National Center of Infectious and Parasitic Diseases Ltd. (BB-NCIPD Ltd.). Contractul pentru furnizarea cantităţii de 550.000 doze vaccin BCG a fost încheiat cu CN Unifarm SA şi are o valoare totală de 4.556.200 de lei cu TVA”, a explicat Popescu.
Legat de distribuţia vaccinurilor în farmacii, reprezentanta Ministerului Sănătăţii a susţinut că responsabil pentru acest sistem (distribuţia vaccinurilor prin farmacii) este numai producătorul de vaccin sau distribuitorul acestuia.
Problemele cu vaccinul hexavalent au început în 2014, când în lipsa vaccinului pentavalent s-a decis înlocuirea lui. Începând cu anul 2014, din cauza absenţei vaccinului pentavalent (utilizat în schema naţională la vârsta de 4 luni), s-a luat decizia de înlocuire a acestuia cu vaccinul hexavalent, iar schema naţională de imunizare a fost adaptată, astfel încât în prezent sunt administrate trei doze de vaccin hexavalent. Totodată, începând cu acelaşi an producătorul Sanofi Pasteur a întâmpinat o serie de probleme de fabricaţie, astfel încât derularea contractelor încheiate cu Ministerul Sănătăţii s-a realizat cu mare dificultate. În anul 2015, furnizorul SC Polisano SRL a livrat vaccinul hexavalent HEXACIMA cu întârziere, existând şi în acest an discontinuităţi în aprovizionarea medicilor de familie cu acest vaccin. Prin urmare, au fost dificultăţi în asigurarea vaccinului pentru continuarea procesului de vaccinare a copiilor.
În anul 2016, Ministerul Sănătăţii a întâmpinat aceleaşi dificultăţi în aprovizionarea cu vaccin. MS a achiziţionat vaccinul hexavalent Hexaxim în cantitate de 107.300 doze, iniţial destinat pentru piaţa din Kazahstan pentru asigurarea cantităţilor necesare de vaccin, dar aceasta a fost insuficientă pentru acopeirea necesarului de vaccin pentru restanţierii la vaccinare, cât şi pentru copiii eligibili la vaccinare.
Pe fondul incapacităţii de livrare a vaccinului de către furnizorul SC Polisano SRL, acesta a întâmpinat dificultăţi financiare majore, ceea ce a determinat restrângerea activităţii, astfel că Ministerul Sănătăţii a reziliat Acordul Cadru încheiat. Prin urmare, întârzierile frecvente în livrarea vaccinului hexavalent şi cantităţile insuficiente au fost factorii care au condus, cumulativ, la apariţia unui număr destul de mare de copii nevaccinaţi cu acest vaccin.