Un nou studiu publicat recent în revista de specialitate “The American Journal of Clinical Nutrition” sugerează prezenţa unei asocieri între consumul cartofilor prăjiţi şi creşterea riscului de deces prematur, notează webmd.com, preluată de MedLive.ro.
Pentru a ajunge la această constatare, cercetătorii au analizat rutina alimentară a circa 4 mii de persoane cu vârste cuprinse între 47 şi 79 de ani, timp de opt ani de zile şi au constatat că persoanele care obişnuiau să consume cartofi prăjiţi de cel puţin două ori pe săptămână au avut un risc de două ori mai mare pentru decesul prematur prin comparaţie cu cei care mâncau cartofi prăjiţi mult mai rar.
Studiul nu dovedeşte prezenţa unei relaţii de cauzalitate directă între consumul cartofilor prăjiţi şi declanşarea decesului prematur, dar specialiştii avertizează că “uleiul de gătit, bogat în grăsimi nesaturate, ar putea explica prezenţa mortalităţii în rândul acelora care obişnuiesc să consume des prăjeli şi în special cartofi preparaţi prin prăjire,” conform autoarei principale a studiului, Nicola Veronese, cercetătoare în cadrul Naţional Research Council din Padova, Italia.
S-a dovedit că grăsimile trans, sau cele nesaturate, stimulează producţia de colesterol LDL – colesterol rău – în sânge, ceea ce duce la apariţia bolilor de inimă.
Autoarea principală a studiului speră că aceste asocieri ar putea fi un semnal de alarmă pentru întreaga populaţie, pentru a reuşi să îşi limiteze consumul de cartofi prăjiţi, întrucât reprezintă un factor important de risc pentru declanşarea decesului prematur.
Pe de altă parte, un studiu efectuat de prof. Susanna Larsson de la Karolinska Institute în Sweden arată că nu există dovezi concludente pentru a susţine această asociere.
Deşi prof. Larsson nu a participat la studiul de faţă, aceasta a condus un alt studiu pe tema consumului de cartofi prăjiţi, concluzionând că nu există nicio asociere viabilă între prezenţa lor în alimentaţie şi riscul crescut pentru declanşarea bolilor de inimă.
Cu toate acestea, avertizarea asupra limitării consumului de cartofi şi a altor alimente amidonice este valabilă pentru minimalizarea riscului de dezvoltare a cancerului, întrucât acest tip de alimente conţin un compus chimic numit acrilamidă, conform medicului dietetician Stephanie Schiff, de la Northwell Health’s Huntington Hospital din Huntington, New York.
“Acrilamida este o substanţă chimică produsă atunci când alimentele amidonate, precum cartofii, sunt prăjiţi sau copţi la o temperatură ridicată. Dacă dorim să nu excludem aceste alimente din dieta noastră, atunci ne putem reduce aportul de acrilamidă dacă alegem să preparăm cartofii prin fierbere,” a explicat Dr. Schiff.