Echipa de fotbal a Germaniei este noul lider al ierarhiei mondiale, după ce, pe 2 iulie, a câştigat Cupa Confederaţiilor. Brazilia se află acum pe poziţia secundă, urmată de Argentina, Portugalia şi Elveţia, în top 5. Pe locul imediat următor este Polonia, care a înregistrat un salt de patru poziţii. Dintre celelalte adversare ale României din grupa E a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2018, Danemarca este, de asemenea, în ascensiune, avansând de pe 51 pe 47. Muntenegru a pierdut două locuri şi este pe 54, Armenia a coborât cinci poziţii, pe 73, iar Kazahstan se află pe 106, cu şase locuri mai jos faţă de luna trecută. Clasamentul FIFA, actualizat la 6 iulie 2017: 1 (3). Germania 1.609 puncte; 2 (1). Brazilia 1.603; 3 (2). Argentina 1.413; 4 (8). Portugalia 1.332; 5 (9). Elveţia 1.329; 6 (10). Polonia 1.319; 7 (4). Chile 1.250; 8 (5). Columbia 1.208; 9 (6). Franţa 1.119; 10 (7). Belgia 1.194; 11 (10). Spania 1.114; 12 (12). Italia 1.059; 13 (13). Anglia 1.051; 14 (15). Peru 1.014; 15 (18). Croaţia 1.007; 16 (17). Mexic 1.003; 17 (16). Uruguay 995; 18 (34) Suedia 933; 19 (22). Islanda 927; 20 (13). Ţara Galilor 922; 42 (46). România 713; 47 (51). Danemarca 683; 54 (52). Muntenegru 643; 73 (68). Armenia 480; 106 (100). Kazahstan 308 etc.