N.Dumitrescu

Şedinţa Consiliului Local Ploieşti care a avut loc ieri poate fi trecută în analele istoriei municipalităţii, având în vedere că noua Lege a salarizării a creat oportunitatea ca angajaţii din administraţia locală să poată primi, începând cu data de 1 iulie 2017, lefuri aproape duble faţă de cât încasau până acum. Cum era de aşteptat, întrunirea de ieri, care a fost una maraton, atât ca puncte aflate pe ordinea de zi – peste 60 de proiecte, cât şi ca timp – aproape patru ore, nu a fost lipsită de circ, certuri, presiune, dar şi de aplauze. Şi asta deoarece, din lipsă de comunicare, de teamă că noile majorări nu vor fi aceleaşi aşa cum se negociase – la leu, în ultimele zile – ieri, zeci de angajaţi ai Primăriei Ploieşti au ţinut să vină la şedinţă pentru a avea confirmarea, pe viu, că tot ceea ce s-a stabilit pe hârtie se şi aprobă. Şi nici nu avea cum să nu fie un întreg balamuc, în contextul în care, cu câteva ore înainte de şedinţă, a fost întocmit un document prin care sindicatul din Primăria Ploieşti anunţa că angajaţii renunţă la stimulentele pe care ar fi trebui le primească de la sfârşitul anului viitor, cu condiţia să fie bătute în cuie sumele stabilite în urma negocierilor. Iar sumele sunt mai mult decât grase, în condiţiile în care secretarul primăriei va avea salariul de 10.440 de lei, iar un director general 9.570 de lei. Proiectul cu noile grile majorate a fost votat în unanimitate, dar primarul Adrian Dobre le-a cerut angajaţilor ca, de acum încolo, să vadă modificări şi în ceea ce priveşte eficienţa în activitate.

3-cBalamuc curat a fost, ieri, în şedinţa Consiliului Local Ploieşti. Aproape patru ore a durat întrunirea care a avut pe ordinea de zi peste 60 de proiecte de hotărâre, însă cel mai discutat, analizat şi întos pe toate părţile a fost cel a care a vizat stabilirea noilor grile de salarii pentru angajaţii din administraţia ploieşteană, de la data de 1 iulie 2017. Conform Legii salarizării, noile lefuri sunt stabilite prin vot de către Consiliul local, condiţia fiind ca acestea să nu depăşească indemnizaţia viceprimarului, respectiv 11.600 de lei. Trebuie menţionat însă faptul că, deşi majorate, noile valori au creat şi nemulţumiri. Ieri, înainte de începerea şedinţei, uşa sălii de 200 de locuri din Palatul Administrativ, unde urmau să se întrunească aleşii, a fost luată cu asalt, la propriu, de către zeci de angajaţi. Cei mai mulţi erau din cadrul Serviciului Public Finanţe Locale (SPFL)Ploieşti, dar şi din alte servicii şi direcţii aflate în subordinea Consiliului Local, nemulţumirea pornind de la zvonurile contradictorii legate de noile cuantumuri salariale. Şi nici nu avea cum să nu fie bulversare în condiţiile în care salariile din Primăria Ploieşti şi cele din SPFL nu erau stabilite pe aceleaşi criterii. Mai trebuie menţionat şi faptul că, de-a lungul desfăşurării şedinţei, acest proiect de hotărâre a fost de nenumărate ori întors de la vot, situaţii care au generat inclusiv întreruperi ale şedinţei, şi asta din cauza faptului că erau foarte multe semne de întrebare asupra ultimei variante a noii grile de salarizare. Motivul?
După nenumărate întâlniri între conducerea executivului primăriei şi liderii de sindicat, inclusiv ieri înainte de întrunire, în plenul şedinţei de consiliu a fost supus votului un document din care reiese că salariile din Primăria Ploieşti vor fi majorate cu peste 50%, acest lucru fiind condiţionat de refuzul de a primi, începând cu sfârşitul anului viitor, alte beneficii prevăzute în noua Lege a salarizării, şi anume voucherul de vacanţă şi stimulentul pentru hrană. Un fel de a nu da vrabia din mână pe cea de pe gard ! Una peste alta, din această lună, în administraţia ploieşteană salariile vor creşte cu peste 50% faţă de valoarea din momentul de faţă, conform noilor grile. De pildă, secretarul primăriei urmează să primească 10.440 de lei lunar, iar un director general, care ocupă o funcţie executivă – 9.570 de lei. „ Având în vedere aceste majorări salariale, am avut o asumare a răspunderii, din partea Directorului Economic al Primăriei Ploieşti, care este totodată şi liderul sindicatului din instituţie, că vor exista bani la buget pentru aplicarea acestor noi grile salariale. Problema este însă alta. Ca să nu existe disfuncţionalităţi, cei care şi-au pus semnătura pe adresa prin care se menţionează renunţarea la stimulentele care trebuie primite din 2018 trebuie să facă următorul lucru: să obţină o declaraţie personală, de la toţii angajaţii, din care să reiasă faptul că se renunţă la aceste beneficii. Şi asta deoarece, reţineţi, de la sfârşitul anului 2018, există obligativitatea pentru ordonatorul de credite ca fiecare angajat din administraţia locală să primească voucher de vacanţă şi stimulent de hrană. Pe de altă parte, dacă salariile au ajuns la cât au ajuns, sunt de părere că, de acum încolo, fiecare angajat din Primăria Ploieşti are obligaţia să-şi asume responsabilitatea pe ceea ce face, iar termenele impuse să fie respectate. Este nevoie, în acest caz, de o asumare a activităţii atât faţă de municipalitate, cât şi faţă de ploieşteni”, a declarat primarul Adrian Dobre. În acelaşi context, al asumării muncii pe care o desfăşoară cei din primărie, după vot s-a venit cu propunerea ca, la nivelul administraţiei ploieştene, să fie declanşat un proces de evaluare a activităţii fiecărui salariat. Iar propunerea s-a făcut după ce directorul Casei de Cultură a Municpiului Ploieşti i-a informat pe aleşii locali că angajaţii acestei instituţii nu vor beneficia de aceleaşi măriri salariale, întrucât veniturile de aici sunt stabilite pe alte rigori, ca urmare, de mărirea salariilor, cu 25%, ar urma să aibă parte abia de la începutul anului viitor.