Centrul Județean de Cultură Prahova a participat, în perioada 24-25 iunie 2017, în Germania, la Heidelberg, la evenimentul EXPOEUROPRAHOVA 2017, organizat de Consiliul Județean Prahova și Asociația Culturală
„Alexandru Ioan Cuza” din Heidelberg, în cadrul Festivalului Carpato-Dunărean, având ca scop promovarea patrimoniului cultural, natural și istoric din zona Prahovei.
La acest eveniment, Centrul Județean de Cultură Prahova a participat cu Ansamblul folcloric „Perinița”, a realizat o expoziție de costume tradiționale autentice din zona Prahovei, precum și expoziții de artă populară și demonstrații de meșteșug prin participarea Rozicăi Miclescu Măldărășanu (țesut) din Vălenii de Munte, a Iuliei Goran (port popular) din Breaza și a Georgianei Sidoriuc (icoane pe sticlă) din Ploiești. La manifestare a participat și Ansamblul folcloric „Tradiție și continuitate” din comuna Gorgota. Deschiderea oficială a expoziției „EuroPrahova” a fost onorată de prezența unor personalități locale – reprezentanți ai Primăriei orașului Heidelberg, ai Consulatului General al României la Strasbourg și Munchen, ai Institutului Cultural Român din Berlin, ai Consiliului Județean Prahova și ai Asociației Culturale „Alexandru Ioan Cuza” din Heidelberg.
Prima seară a Festivalului „Carpato-Dunărean” a fost deschisă prin evoluția de excepție a Ansamblului folcloric „Perinița” al Centrului Județean de Cultură Prahova. A doua zi, acelaşi ansamblu a susținut un spectacol folcloric în cadrul evenimentului ExpoEuroPrahova, urmat de un periplu prin centrul orașului Heidelberg, sute de persoane (localnici și turiști din multe zone ale lumii) admirând portul popular prahovean, ascultând cântece din folclorul românesc și primind materiale de promovare din partea instituțiilor de cultură prahovene. Seara s-a încheiat cu un spectacol folcloric apreciat și intens aplaudat de public, susținut de soliști și ansambluri folclorice din județul Prahova.