N. D.

La Parcul Municipal Vest – unul dintre cele mai contestate şi criticate proiecte realizate în Ploieşti – actuala conducere a municipalităţii încearcă să găsească, la mai bine de un an de la inaugurare, soluţii pentru revigorarea lui, în condiţiile în care cea mai mare parte a ceea ce s-a plantat reprezintă ”natură moartă”, în adevăratul sens al cuvântului. Ieri, primarul Adrian Dobre a anunţat că, pentru menţinerea în viaţă a plantelor care nu s-au uscat până acum, se încearcă achiziţionarea unui sistem de irigaţii la distanţă, dar şi a unor utilaje, inclusiv a unei cisterne pentru transportul apei. Pe de altă parte, municipalitatea este încă în aşteptarea rezultatelor expertizei solicitată în mod expres pentru a afla care au fost cauzele uscării atât de extinse a vegetaţiei. „La Parcul Municipal Vest, aşteptăm rezultatul expertizei, pentru a vedea care au fost cauzele care au dus la uscarea unei bune părţi a vegetaţiei. Lipsa acestor concluzii este şi motivul pentru care, până în momentul de faţă, copacii şi arbuştii care s-au uscat încă mai sunt acolo”, a declarat edilul municipiului. Acesta a mai precizat că a prins viaţă şi o seră de flori, în cadrul căreia au fost efectuate o serie de plantări, subliniind însă că mai greu va fi cu găsirea unei soluţii în ceea ce priveşte lacul din incinta parcului, unul dintre maluri deteriorându-se.